Pieton de 70 de ani, lovit de un autoturism în nordul Ploieștiului
Un accident soldat cu rănirea unei persoane a avut loc luni dimineață, în nordul Ploieștiului, pe str. Cameliei.

„Un bărbat de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cameliei din municipiu, ar fi acroșat un bărbat de 70 de ani, care, în calitate de pieton s-ar fi angajat în traversarea sectorului de drum”, au precizat polițiștii, în urma cercetării la fața locului.
Potrivit martorilor, pietonul nu s-ar fi aflat pe trecere.
Bărbatul de 70 de ani a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.
„Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au menționat reprezentanții IJP Prahova.
Sursa: telegrama
