Parcări cu reguli noi în România: cod obligatoriu pentru atribuirea locului

SURSA FOTO: Dreamstime – loc de parcare pentru persoanele cu dizabilități

În municipiul Ploiești, persoanele cu dizabilități pot obține locuri de parcare rezervate doar în baza unor coduri de boală stabilite de Comisia Municipală pentru Transport și Siguranță, după modificările adoptate începând cu aprilie 2024. Măsura, introdusă inițial în 2022 și menținută prin hotărâri succesive, a fost contestată de Avocatul Poporului.

Din cuprinsul articolului

Ploiești restricționează acordarea locurilor de parcare pentru persoanele cu dizabilități

Persoanele cu dizabilități din Ploiești pot primi un loc de parcare rezervat doar dacă diagnosticul lor se regăsește pe o listă aprobată de Comisia Municipală pentru Transport și Siguranță. Avocatul Poporului acuză însă administrația locală că a introdus criterii restrictive care nu sunt prevăzute în Legea nr. 448/2006 și solicită anularea hotărârilor adoptate în acest sens. De cealaltă parte, municipalitatea refuză să revoce actele și susține că doar instanța de judecată poate stabili legalitatea acestora.

Proiectul de hotărâre privind atribuirea locurilor de parcare în funcție de codurile de boală a fost inițiat în anul 2022 de viceprimarul de atunci, Magdalena Trofin. Începând cu luna aprilie 2024, persoanele cu dizabilități din Ploiești nu mai pot solicita un loc de parcare rezervat dacă nu se încadrează într-o listă strictă de afecțiuni stabilită de Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației.

Hotărârea nr. 13 din 22 aprilie 2024, confirmată ulterior prin hotărârile nr. 37 din 14 noiembrie 2024 și nr. 5 din 5 martie 2025, toate adoptate în unanimitate, limitează accesul la aceste facilități doar pentru persoanele care suferă de afecțiuni ale sistemului nervos, ale ochilor sau ale aparatului osteo-articular, pentru cele cu malformații congenitale, leziuni traumatice ori absența dobândită a unui membru, precum și pentru minorii încadrați în grad de handicap grav care beneficiază de asistent personal.

Documentele obținute în urma unei cereri de informații publice formulate de Asociația „Călătorie spre Integrare și Dezvoltare” arată că, la data de 11 martie 2026, Primăria Municipiului Ploiești confirma în scris aplicarea acestei practici, scrie Observatorul Prahovean. Potrivit instituției, în baza de date a Serviciului Mobilitate și Trafic Urban existau 1.388 de locuri de parcare amenajate pentru persoanele cu dizabilități.

Avocatul Poporului cere Primăriei din Ploiești să elimine criteriile restrictive impuse persoanelor cu handicap

Cazul a ajuns în atenția Biroului Teritorial Ploiești al Avocatului Poporului în urma unei petiții depuse de Mortoiu Cătălin Adrian, reprezentant al asociației „Călătorie spre Integrare și Dezvoltare”. Instituția a analizat situația prin raportare la articolele 50 și 52 din Constituția României, care reglementează protecția persoanelor cu handicap și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Printr-o adresă transmisă la data de 12 mai 2026, Avocatul Poporului a emis Recomandarea nr. 110 din 14 mai 2026, adresată Primarului Municipiului Ploiești, Consiliului Local și Comisiei Municipale pentru Transport și Siguranță. Concluzia instituției a fost că criteriile referitoare la codurile de boală înscrise în certificatul de handicap nu au temei în actualul cadru legislativ.

Potrivit Avocatului Poporului, Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap nu condiționează acordarea gratuită a locurilor de parcare de existența unor astfel de coduri de boală. În consecință, recomandarea instituției solicită modificarea celor trei hotărâri adoptate de autoritățile locale și eliminarea criteriilor restrictive, astfel încât actele administrative să fie puse în acord cu prevederile articolului 65 alineatul 5 din Legea nr. 448/2006.

Primăria din Ploiești susține că doar instanța poate anula hotărârile privind parcările rezervate persoanelor cu dizabilități

Răspunsul Primăriei Municipiului Ploiești, transmis Avocatului Poporului prin adresa nr. 5186 din 21 aprilie 2026, a fost unul ferm. Administrația locală a susținut că hotărârile nr. 13/2024, nr. 37/2024 și nr. 5/2025 au intrat deja în circuitul civil și au produs efecte juridice, motiv pentru care revocarea acestora nu mai este posibilă. Potrivit municipalității, legalitatea actelor poate fi stabilită exclusiv de instanța de judecată.

Primăria a invocat, de asemenea, prevederile articolului 65 din Legea nr. 448/2006, precum și numărul insuficient al locurilor de parcare existente în municipiu. Reprezentanții administrației locale au explicat că acestea au fost motivele care au stat la baza deciziei Comisiei Municipale pentru Transport și Siguranță de a solicita D.G.A.S.P.C. Prahova lista codurilor de handicap care afectează sistemul locomotor.

Se solicită sprijinul Avocatului Poporului pentru atacarea în instanță a hotărârilor privind parcările pentru persoanele cu handicap

Avocatul Poporului a informat că termenul stabilit pentru însușirea recomandărilor formulate este de 30 de zile. În același timp, petentul Mortoiu Cătălin Adrian a solicitat sprijinul instituției pentru inițierea unei acțiuni în contencios administrativ, cererea fiind înregistrată cu nr. 17418 din 5 mai 2026.

Biroul Teritorial Ploiești al Avocatului Poporului a transmis că solicitarea va fi analizată după expirarea termenului acordat pentru însușirea recomandărilor. Instituția urmează să evalueze modul în care autoritățile locale au ales să își asume sau să respingă recomandările formulate de Avocatul Poporului.

Sursa: capital Sursa foto: Dreamstime – loc de parcare pentru persoanele cu dizabilități

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *