Explozie și incendiu într-un bloc din Galați după impactul unei drone rusești
România este în alertă, după ce o dronă rusească de război a lovit, în miez de noapte, un bloc cu 10 etaje din Galați. După impact a urmat o explozie care s-a văzut de kilometri distanță, iar un apartament a luat foc. Două persoane au fost rănite.

UPDATE 9:00 MApN: Situaţia este sub control, nu ne confruntăm cu un atac asupra României
Reprezentaţii Ministerului Apărării Naţionale au dat asigurări, vineri, că “situaţia este sub control”, subliniind că nu ne confruntăm cu un atac asupra României, ci cu efectele unui conflict desfăşurat în imediata apropiere a frontierei.
“Vreau să transmit foarte clar pe această cale faptul că situaţia este sub control. Nu ne confruntăm cu un atac asupra României, ne confruntăm cu efectele unui conflict desfăşurat în imediat apropierea frontierei noastre. Din nefericire, cu consecinţe directe asupra populaţiei din zonă. Structurile Armatei României, împreună cu celelalte instituţii ale statului, monitorizează permanent spaţiul aerian şi sunt pregătite să reacţioneze ori de câte ori situaţia o impune”, a declarat generalul de brigadă Gheorghe Maxim, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MApN.
LIVE UPDATE, desfășurarea evenimentelor:
UPDATE 8:40 NATO condamnă „nesăbuinţa Rusiei” şi spune că va continua să-şi întărească apărarea
„La primele ore ale acestei dimineţi, un bloc de apartamente din România a fost lovit de o dronă în timp ce Rusia ataca infrastructura ucraineană din apropierea graniţei”, a scris purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, pe platforma X.
Ea a precizat că secretarul general al NATO, Mark Rutte, “este în contact cu autorităţile române”.
„Condamnăm nesăbuinţa Rusiei, iar NATO va continua să îşi consolideze apărarea împotriva tuturor ameninţărilor, inclusiv a dronelor”, a adăugat ea.
UPDATE 8:17 Ministrul de externe Oana Ţoiu: Avem certitudinea în acest moment că este o dronă rusească
Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, a declarat vineri că au certitudinea în acest moment că este o dronă rusească cea care a explodat în Galaţi. Ministrul a mai spus că este un incident de o gravitate majoră şi preşedintele va reveni cu un anunţ, pe parcursul zilei de astăzi.
”În acest moment, noi am informat atât aliaţii, cât şi Secretarul General NATO, împreună cu Ministerul Apărării şi partenerii europeni. Pe parcursul zilei o să fie şi o informare de presă din partea Ministerului Apărăriei Naţionale cu elementele adiţionale în ceea ce priveşte drona respectivă. Avem certitudine, în acest moment, că vorbim de o dronă a Federaţiei Ruse”, a spus ministrul interimar de Externe.
Oana Ţoiu a arătat că ”este inacceptabilă nu doar încălcarea spaţiului nostru aerian, ci şi riscul pe care îl generează asupra cetăţenilor noştri.
Întrebată despre activarea articolului 4 din tratatul NATO, în urma acestui incident, ministrul interimar a răspuns: ”Este un incident de o gravitate majoră. Preşedintele va reveni cu un anunţ, pe parcursul zilei de astăzi”.
UPDATE 8:05 MApN: Toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de provenienţă rusească, a explodat
Potrivit unui comunicat al MApN, transmis Agerpres, din primele informaţii rezultă că toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de provenienţă rusească, a explodat la momentul impactului.
Cele două persoane care au fost rănite au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, a precizat sursa citată.
Cetăţenii sunt rugaţi să respecte recomandările autorităţilor şi să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituţionale.
“Ministerul Apărării Naţionale condamnă ferm acţiunile iresponsabile ale Federaţiei Ruse şi subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securităţii regionale şi a stabilităţii în zona Mării Negre. Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federaţiei Ruse faţă de normele de drept internaţional şi pun în pericol nu doar siguranţa cetăţenilor români, ci şi securitatea colectivă a NATO”, se mai arată în comunicatul citat.
UPDATE 7:55 Ministerul de Externe, despre drona căzută la Galaţi: România a informat aliaţii NATO şi pe secretarul general
MAE califică incidentul de la Galați, unde o dronă a căzut pe un bloc și a explodat, drept o „escaladare gravă și iresponsabilă” a Rusiei. România anunță măsuri diplomatice după încălcarea spațiului aerian și a dreptului internațional.
UPDATE 07:28: Primarul Galaţiului: Situația este sub control
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a precizat că situaţia este sub control, zona a fost securizată, iar evaluările continuă.
„Dragi gălăţeni, orele trecute am trăit din nou un moment pe care nimeni nu şi l-ar fi imaginat posibil într-un oraş european aflat în pace. O dronă căzută peste un bloc din Galaţi a provocat o explozie şi a rănit două persoane. Le suntem alături celor afectaţi şi putem să le oferim spaţii de cazare în această situaţie. De asemenea, toate autorităţile sunt mobilizate în continuare pentru sprijin şi intervenţie rapidă. Suntem permanent în legătură cu ISU, Prefectura, MApN şi cu toate instituţiile responsabile. Prioritatea noastră este siguranţa oamenilor. Situaţia este sub control, zona a fost securizată, iar evaluările continuă”, a scris el pe Facebook.
Acesta a transmis populaţiei să respecte măsurile de siguranţă care s-au impus în zonă.
Două persoane au fost rănite, o femeie de 51 de ani și fiul ei de 14 ani, primele victime făcute de conflict în afara teritoriilor Ucrainei și Rusiei.
Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, iar oamenii spun că deflagrația a cutremurat orașul.
Corespondent Știrile Pro TV: „În urmă cu două ore, în jurul orei 4, Planul Roșu a fost dezactivat. Incendiul a fost stins de pompieri, care spun că nu mai există niciun pericol la această oră, fiindcă întreaga încărcătură explozivă a dronei a fost detonată de impact. Autoritățile anunță că au găsit soluții pentru ca cei 70 de oameni evacuați din blocul lovit de drona rusească să fie cazați temporar. La această oră, militarii, alături de angajați ai MAI și SRI, continuă verificările”.
Panica s-a instalat în Galați cu puțin înainte de ora 2:00.
Un sunet asurzitor și un zgomot puternic i-au trezit pe localnici din somn. La scurt timp, cerul s-a luminat. A fost momentul în care drona rusească, cu încărcătură explozivă, a lovit blocul cu 10 etaje aflat pe strada Brăilei.
Un apartament a luat foc, iar flăcările s-au văzut de la mare distanță. Cele două persoane aflate în interior au reușit să iasă.
Bărbat: „Spui că a bubuit la noi în casă. Noi stăm în spatele blocului”.
Bărbat: „S-a simțit ca la cutremur. Și apoi am ieșit la balcon să văd ce se întâmplă și în fața blocului erau numai resturi căzute.”
Autoritățile au trimis mesaje RO-ALERT pentru județele Tulcea, Galați și Brăila
S-a activat și Planul Roșu de Intervenție, iar polițiști, pompieri, militari și echipe SRI au ajuns în zonă.
Locotenent-colonel Cătălin Sion, ISU Galați: „În urma exploziei, două persoane care prezintă escoriații primesc îngrijiri și au fost duse la spital. Totodată, alte două persoane au suferit atacuri de panică și primesc tratament la fața locului”.
70 de persoane au fost evacuate din bloc, iar alimentarea cu energie electrică și gaze a fost întreruptă.
Băiat: „Eram în drum spre casă. S-a auzit RO-Alertul și, nu știu, la 1-2 minute distanță, s-a auzit o explozie foarte mare. M-am speriat și am plecat.”
Potrivit Ministerului Apărării, Rusia a atacat din nou, azi-noapte, obiective civile și de infrastructură din Ucraina, aflate în apropierea graniței noastre.
COL. Daniel Nistor, purtătorul de cuvânt al MApN: „Două aeronave F-16 aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat, la ora 01.19, din Baza 86 Aeriană de la Fetești, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române. Piloții aeronavelor au avut autorizare de angajare a țintelor pe toată durata alertei.”
Este pentru a 29-a oară de la începutul războiului din Ucraina când în spațiul aerian al României pătrund drone rusești.
Video aici
Sursa: stirileprotv Sursa foto: facebook, Octav Ganea
