Accident în lanț în Iași: trei autoturisme implicate, inclusiv un șofer din Botoșani

Un carambol în care au fost implicate trei autoturisme, printre care și unul înmatriculat în județul Botoșani, s-a produs ieri seară în municipiul Iași, în zona podului din cartierul Galata. Din fericire, evenimentul rutier s-a soldat exclusiv cu pagube materiale, nefiind înregistrate victime.
Din primele informații obținute de la fața locului, coliziunea a avut loc pe fondul traficului de seară, în apropierea unui sector de drum semnalizat cu indicatoarele “STOP” și limitare de viteză la 30 km/h.
Printre cele trei vehicule implicate în carambol se numără și un autoturism marca Opel, condus de un șofer din Botoșani. Impactul a fost suficient de puternic încât partea frontală a autoturismului botoșănean să fie serios avariată, iar plăcuța de înmatriculare să fie smulsă și proiectată pe asfalt. La locul incidentului se afla și un taximetru, oprit pe partea carosabilă cu luminile de avarie în funcțiune, marcând zona accidentului.
O problemă majoră apărută imediat după impact a fost reprezentată de scurgerile de benzină de la mașinile avariate.
Combustibilul ajuns pe carosabil a creat un risc de incendiu, motiv pentru care la fața locului a fost necesară asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) și curățarea șoselei de către echipajele de pompieri.
Polițiștii rutieri din Iași s-au deplasat la fața locului pentru a efectua măsurători și pentru a stabili cu exactitate dinamica și cauzele producerii accidentului, urmând să stabilească gradul de vinovăție al conducătorilor auto. Traficul rutier în zona podului Galata a fost îngreunat pe durata intervenției echipajelor și a efectuării cercetărilor.
Video aici
Sursa: monitorulbt
