Erupția vulcanului Etna afectează traficul aerian. MAE avertizează românii care călătoresc în Italia

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru românii care se află sau intenţionează să ajungă în Sicilia, după impunerea unor restricţii de trafic aerian pe Aeroportul din Catania, din cauza activităţii vulcanului Etna.
Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică, MAE recomandă cetăţenilor români să verifice direct cu operatorii aerieni starea zborurilor şi să urmărească în permanenţă actualizările comunicate de autorităţile aeroportuare şi/sau operatorii aerieni.
MAE recomandă evitarea deplasărilor în zonele afectate de cenuşa vulcanică
În acelaşi context, se recomandă evitarea deplasărilor în zonele afectate de căderile de cenuşă vulcanică şi respectarea cu stricteţe a indicaţiilor autorităţilor locale.
Pentru informaţii actualizate, cetăţenii români pot consulta pagina web a Departamentului Protecţiei Civile din Italia – https://www.protezionecivile.gov.it/it, precum şi pe cea a Aeroportului Catania – www.aeroporto.catania.it/.
Românii pot solicita asistenţă consulară la numerele Consulatului din Catania
Cetăţenii români pot solicita informaţii şi asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Catania: +39095537909 şi +39095536139, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Sursa: stirileprotv Foto: stirileprotv
