Două minore, de 9 și 16 ani, rănite grav după ce au fost lovite pe trecerea de pietoni la Bușteni

Două fete de 9 și 16 ani au fost lovite de o mașină duminică, 5 iulie, pe DN1, în zona Poiana Țapului din orașul Bușteni. Cele două traversau regulamentar pe trecerea de pietoni, iar în urma impactului au fost proiectate într-un alt autoturism care circula din sens opus.

Video aici

Sursă video: Facebook/RepublikaNews.ro

Potrivit publicației Observatorul Prahovean, accidentul a avut loc în jurul orei 20.05, pe DN1, la kilometrul 128+810.

Bărbatul aflat la volan, în vârstă de 63 de ani, are conducea un autoturism pe direcția Ploiești – Brașov, ar fi accidentat cele două minore care traversau sectorul de drum.

„În urma impactului, cele două minore, în vârstă de 16, respectiv 9 ani, au fost proiectate pe sensul opus de mers, unde s-au lovit de un alt autoturism, condus de un bărbat de 63 de ani. În urma accidentului rutier, cele două minore au suferit vătămări corporale și au fost preluate de echipajele medicale pentru acordarea îngrijirilor de specialitate”, a precizat IPJ Prahova.

Cei doi șoferi implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Traficul rutier în zonă a fost restricționat temporar, pentru ca polițiștii să poată efectua cercetarea la fața locului.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Sursa: adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *