Reguli noi în Europa: 5 sisteme de siguranță devin obligatorii pentru mașinile noi de la 7 iulie

Începând cu 7 iulie 2026, toate autoturismele și autoutilitarele noi comercializate în Uniunea Europeană vor trebui să fie echipate cu cinci noi sisteme de siguranță obligatorii. Măsura face parte din noile reguli adoptate de Comisia Europeană pentru reducerea accidentelor și protejarea participanților la trafic.
Cele cinci sisteme de siguranță care devin obligatorii Uniunea Europeană introduce noi standarde de siguranță pentru autovehicule.
Începând de marți, 7 iulie, toate autoturismele și autoutilitarele noi vândute în statele membre ale UE vor trebui să respecte noi cerințe privind siguranța, potrivit normelor introduse de Comisia Europeană. Noile reguli urmăresc să reducă numărul accidentelor rutiere și al victimelor de pe șosele, prin introducerea unor tehnologii suplimentare de protecție atât pentru ocupanții vehiculelor, cât și pentru pietoni și bicicliști.
Conform noilor reglementări europene, toate vehiculele noi din aceste categorii vor trebui să fie echipate cu:
Sistem avansat de frânare automată de urgență (AEB), capabil să detecteze pietoni și bicicliști și să intervină pentru evitarea sau reducerea impactului unei coliziuni.
Sistem avansat de avertizare privind distragerea atenției șoferului, destinat să identifice momentele în care conducătorul auto nu este suficient de atent la trafic.
Vizibilitate frontală îmbunătățită, prin soluții constructive care oferă șoferului un câmp vizual mai bun în fața vehiculului.
Noi cerințe privind testarea anvelopelor uzate, pentru a asigura menținerea performanțelor de siguranță și în condiții de utilizare.
Suprafețe extinse din sticlă de siguranță, proiectate pentru a reduce gravitatea rănilor suferite de pietoni în cazul unui impact.
Comisia Europeană precizează că introducerea acestor echipamente obligatorii face parte din strategia de îmbunătățire a standardelor de siguranță ale vehiculelor și de reducere a numărului de decese și răni grave provocate de accidentele rutiere în Uniunea Europeană. Noile cerințe se aplică autoturismelor și autoutilitarelor noi comercializate în UE, începând cu data de 7 iulie 2026.
Noul sistem alcool-lock, obligatoriu tot din iulie
De la 1 iulie 2026 a intrat în vigoare în Uniunea Europeană o nouă reglementare: fiecare vehicul nou vândut în Uniunea Europeană trebuie să fie echipat cu o interfață standardizată pentru un sistem de blocare la alcool, cunoscut sub denumirea de „alcool-lock”.
Potrivit informațiilor citate de revista Wired, legislația nu prevede instalarea obligatorie a aparatului de măsurare a alcoolemiei, ci doar pregătirea tehnică pentru acesta.
Producătorii auto vor fi obligați să asigure un spațiu fizic de instalare în bordul mașinii și o interfață electronică standardizată, scopul fiind ca un sistem alcool-lock să poată fi montat ulterior rapid, ieftin și fără modificări complexe ale electronicii vehiculului.
În documentele oficiale, sistemul este denumit „dispozitiv de imobilizare sensibil la alcool”.
Cum funcționează un sistem alcool-lock
Un alcool-lock activ funcționează similar alcooltestelor utilizate de poliție. Înainte de pornirea motorului, șoferul trebuie să sufle într-un dispozitiv conectat la mașină. Dacă este detectată o valoare peste limita legală de alcool, sistemul blochează electronic pornirea vehiculului.
Pentru a preveni erorile sau manipularea, toate dispozitivele utilizate trebuie să respecte standardul european EN 50436 și să fie certificate de organisme autorizate.
Aceste sisteme nu sunt o noutate experimentală. Ele sunt deja utilizate în mai multe state, în special în cazul șoferilor condamnați pentru conducere sub influența alcoolului sau ca măsură obligatorie pentru anumite categorii de șoferi profesioniști. Estimările oficiale indică faptul că utilizarea extinsă a alcool-lock-urilor ar putea reduce cu până la 65% numărul accidentelor mortale cauzate de alcool la volan.
În Austria, un program pilot a fost derulat între 2017 și 2022, însă nu a fost prelungit ulterior, deși a primit feedback pozitiv din partea organizației Samariterbund.
În cadrul acestui program 655 de bărbați și 98 de femei au instalat un astfel de sistem, iar participanții au fost șoferi care riscau pierderea permisului.
În Austria, aproximativ 26.000 de persoane își pierd anual permisul din cauza consumului de alcool la volan.
Măsura este parte a strategiei „Vision Zero”, care urmărește reducerea cu cel puțin 50% a deceselor rutiere cauzate de alcool până în 2030 și eliminarea aproape completă a acestora până în 2050.
Alte sisteme obligatorii pentru mașinile noi
Din 2024, toate mașinile noi din UE trebuie să fie dotate cu sisteme de asistență avansate, inclusiv: asistent inteligent de viteză, sisteme de menținere a benzii în situații de urgență, lumini de frânare adaptive pentru situații de risc și „cutia neagră” auto (eveniment data recorder), care înregistrează date pentru reconstrucția accidentelor.
Sursa: libertatea Foto: libertatea
