Criză de locuri de parcare în Mamaia. Cât plătesc șoferii pentru o oră

Stațiunile de pe litoral încep să se aglomereze, iar plajele sunt tot mai animate, semn că pentru mulți români concediul a început, iar marea rămâne destinația preferată.

În acest moment, pe litoral sunt 70.000 de turiști, ne-au transmis operatorii din domeniu, iar gradul cel mai mare de ocupare este în Eforie Nord, Mamaia și Venus.

Suntem, însă, la debutul sezonului estival și, de miercuri, toate stațiunile se vor aglomera, în special Costinești, acolo unde vor ajunge cel puțin 60.000 de turiști.

Aglomerație este însă și pe șosele, dar mai ales în parcări. Trebuie să știti că hotelurile reușesc să asigure locuri de parcare doar pentru aproximativ 15 până la 25 la sută dintre cei care au rezervări în unitățile de cazare. Cei care nu mai găsesc un loc, sunt nevoiți să caute variante în parcările publice sau private. Iar goana devine, deseori, o loterie a nervilor care pune la încercare începutul vacanței. Presați de timp și epuizați de minutele bune petrecute în trafic, mulți șoferi cedează tentației de a lăsă mășina pe trotuar sau în zone interzise iar consecințele nu întârzie să apară.

În Eforie, polițiștii locali au dat, doar în ultima săptămână, zeci de amenzi celor care nu au parcat regulamentar.

Adrian Clitici, polițist local Eforie: „Undeva la cel puțin 60 de sancțiuni”.

În Mamaia, în zonele apropiate de faleză, considerate zone 0, tariful ajunge la 4 lei pe oră. Pentru un abonament de o zi, un turist plătește 30 de lei, în timp ce pentru o săptămână adaugă la cheltuielile de concediu încă 100 de lei.

În Zona 2 din Mamaia, tariful de parcare este de 1 leu pe oră. Pentru o zi, turiștii plătesc un abonament de 10 lei, iar pentru un sejur de o săptămână, abonamentul este de 50 de lei.

În sudul litoralului, la Costinești, Venus, Saturn și Neptun, locurile de parcare sunt gratuite. Funcționează însă aceleași principiu. Primul venit, primul servit. Iar găsirea unui loc de parcare poate dura, de la 30-40 de minute în stațiunile mai puțîn aglomerate, până la o ora în Eforie sau Costinești.

Bărbat: „Foarte puține, nu înțeleg de ce nu se face ceva în privința asta.”

Bărbat: „Deși ni se spune că ni se asigură loc de parcare, dar nu este chiar așa. Vii și obosit de pe drum, ne chinuim.”

Mulți caută alternative pentru care riscă însă amenzi: își lasă mașinile chiar în fața celor deja parcate. Pentru o astfel de manevră amenda pornește de la 430 lei și poate ajunge până la 650 de lei.

Oana Olteanu, administrator complex hotelier: „În timpul timpul săptămânii, dacă nu au loc în jurul nostru, unde le avem noi plătite, sunt nevoiți să plătească ei locurile la Primărie.”

Pe de altă parte, există și alternativa parcărilor private. Aici, prețurile variază în funcție de operator.

Există, desigur, și alternativa parcărilor private. Atenție, însă. În unele locuri, în 24 de ore, costul poate ajunge la câteva sute de lei.

Sursa: stirileprotv Sursa foto: stirileprotv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *