Două persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp de beton

Două persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp de beton, luni seara, la Piteşti, ca urmare a ciocnirii cu o alta, al cărei şofer a fugit de la locul accidentului, poliţiştii aflându-se în căutarea lui.

Accidentul a avut loc la intrarea în cartierul piteştean Trivale. Potrivit declaraţiilor strânse de poliţişti, maşina condusă regulamentar de o şoferiţă în vârstă de 48 de ani a fost lovită violent de o alta.

În urma coliziunii, autoturismul lovit a fost proiectat într-un stâlp din beton, care a fost retezat şi a căzut peste maşină, atât şoferiţa cât şi pasagera, în vârstă de 52 de ani, fiind rănite.

La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe care au transportat una dintre victime, singura care a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, la Spitalul Judeţean Argeş.

Sursa:mediafax.ro