Ambulanță lovită într-un accident la Ipotești. Pacienta din autosanitară și asistenta au fost duse la spital

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o autosanitară s-a produs joi după-amiază, pe raza localității Ipotești.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Nu au fost persoane încarcerate.
Pacienta aflată în autosanitară era conștientă și cooperantă și nu prezenta mărci traumatice. Aceasta a fost preluată de unul dintre echipajele SAJ și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava. La spital a fost transportată și asistenta de pe autosanitară, conștientă și cooperantă.


Sursa: monitorulsv
