GRAV ACCIDENT pe drumul morţii!!!
Patru persoane au decedat iar alte trei au fost transportate la Spitalul Județean de urgență după ce un microbuz s-a ciocnit cu un autocamion, marți după-amiază, în zona localității vrâncene Ruginești, pe DN 2.
Toate victimele se aflau în microbuzul al cărui șofer a decedat. Potrivit locotenentului Paul Bîndar, ofițer de relații publice al ISU Vrancea, două persoane au fost scoase din fiarele contorsionate ale microbuzului.
Cele două persoane care se aflau în cabina autocamionului nu au suferit răni.
Potrivit unor surse, din primele cercetări reiese că șoferul microbuzului ar fi pătruns pe contrasens și a lovit autocamionul.
Accidentul a determinat oprirea completă a circulației în zonă. La ora 21,00, circulația rutieră pe DN 2 în zona accidentului fusese reluată pe ambele sensuri, a precizat pentru AGERPRES Bogdan Toader, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.
Sursa:agerpres.ro