Ieşenii, invitaţi să vadă echipamentele Poliţiei Locale !
Ieşenii sunt invitaţi să viziteze sediul Poliţiei Locale. Instituţia va organiza, în ziua de 21 mai, o zi a „porţilor deschise“ pentru a marca Ziua Poliţiei Locale, sărbătorită la nivel naţional.
Oficialii instituţiei au informat că ieşenii vor putea observa cum sunt utilizate autoturismele de intervenţie, echipamentele şi dotările poliţiei locale „pe timpul desfăşurării activităţilor specifice“. „Poliţia Locală Iaşi, cu sediul în strada Bucium nr. 30, invită ieşenii să treacă pragul instituţiei noastre. În acest sens, toate persoanele interesate, începând cu orele 10.00, vor avea ocazia să fie informate cu privire la atribuţiile poliţiei locale, dotările poliţiştilor locali, precum şi atribuţiile specifice fiecărui serviciu“, se arată într-un anunţ al Poliţiei Locale, postat pe site-ul oficial.
Iniţiativa instituţiei de a-şi deschide porţile în faţa ieşenilor vine într-un context în care imaginea Poliţiei Locale a fost afectată grav în urma anchetei DNA la adresa primarului Iaşului, Gheorghe Nichita. Şeful Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu, şi şeful Serviciului Control Urbanism, Ştefan Avîrvarei, au fost identificaţi de către procurori drept principalii „locotenenţi“ ai lui Nichita în operaţiunile ilegale de filaj pe care primarul le-ar fi dispus împotriva fostei sale amante şi a unor apropiaţi ai acestora.
Cei doi şefi au fost suspendaţi din funcţie, în condiţiile în care sunt cercetaţi sub control judiciar, iar instanţa le-a interzis dreptul de a-şi exercita funcţia publică. În acest dosar sunt implicaţi şi alţi poliţişti locali, care făceau parte din „echipele de filaj“, dar procurorii nu au luat nicio măsură împotriva acestora. Recent, Consiliul Local a respins, prin voinţa consilierilor PSD, un proiect de hotărâre iniţiat de liberali prin care s-a încercat înfiinţarea unei comisii speciale pentru verificarea activităţii Poliţiei Locale.
