Atenție la consumul de ouă, inspectorii au găsit nereguli
Inspectorii sanitari-veterinari au retras de la comercializare peste 600.000 de ouă şi au aplicat 58 de sancţiuni în valoare de 158.940 lei în urma unei acţiuni de control efectuate la nivel naţional în perioada 9 – 27 noiembrie, în unităţi care transportă, ambalează, depozitează şi comercializează ouăle provenite din comerţul intracomunitar.
Conform unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) transmis Agerpres, inspectorii sanitar veterinari au verificat 940 de obiective – 83 de mijloace de transport produse de origine animală, 73 de unităţi de destinaţie a ouălor provenite din statele membre ale UE (25 de centre de ambalare ouă, 44 de depozite independente, patru unităţi de procesare ouă), precum şi 784 de unităţi de vânzare cu amănuntul.
Printre neconformităţile constatate şi sancţionate, inspectorii au menţionat contaminarea cu Salmonella a unor loturi de ouă provenite din alte state membre ale UE şi destinate comercializării pe piaţa României, comercializarea unor loturi de ouă nemarcate, a căror trasabilitate nu a putut fi stabilită, depozitarea şi comercializarea ouălor în unităţi neautorizate sau neînregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, utilizarea unor mijloace auto neautorizate sanitar veterinar pentru transportul ouălor, nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură pe durata transportului şi depozitării ouălor provenite din comerţul intracomunitar, nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură în unităţile de destinaţie a ouălor provenite din alte state membre ale UE.