Vremea nefavorabilă cauzează din ce în ce mai multe accidente, un autocar a derapat și a ajuns pe câmp

Un autocar cu 18 persoane a derapat în această dimineață pe DN 64, în comuna Osica, și a ajuns pe câmp, doi dintre pasageri fiind răniți, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, Alin Băsășteanu.

El a precizat că persoanele rănite, un bărbat și o femeie, prezentau traumatisme în zona capului și, după ce au fost asistate la fața locului de către echipajele medicale, au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Slatina.

Ceilalți pasageri sunt încă la fața locului, unii adăpostiți în autospeciala pompierilor și într-un alt mijloc de transport, urmând să fie preluați pentru a-și continua călătoria.

Accidentul s-a produs pe DN 64, la ieșire din comuna Osica spe comuna Brâncoveni. În momentul în care autocarul cu pasageri a derapat, ningea și carosabilul era acoperit cu zăpadă.

ACCIDENT. Un autocar a derapat din cauza zăpezii și a ajuns pe câmp

foto:ISU Olt