Trei dintre cele mai frumoase evenimente celestiale, vor lumina simultan cerul
Luna februarie va fi plină de evenimente astronomice importante. Vineri (11.02.2017) va avea loc o eclipsă de Lună, iar suprafaţa Lunii se va afla în penumbră. La câteva ore după acest eveniment, cometa 45P se va afla la cea mai apropiată distanţă faţă de Pământ.
Aceste evenimente au farmecul loc într-un mod separat, dar impactul lor va crește acum că le avem pe toate în același timp.
Luna se numește „Snow Moon”, deși este vorba despre luna plină din luna Februarie, este denumită astfel deoarece are loc atunci când ninge.
Este vorba și de eclipsa de lună, eveniment care se întâmplă în mod regulat și care depinde de locul în care te afli la acel moment.
O eclipsă de lună, să fim clar înțeleși, nu este o eclipsă de soare, atunci când luna trece prin fața soarelui. Eclipsă de lună are loc atunci când pământul trece drept prin fața soarelui, iar soarele ajunge să lumineze luna.
Soarele, Luna și Pământul sunt toate aliniate, iar luna este toată acoperită de o umbră, iar culoarea ei este de un roșu straniu. Este cu adevărat uimitor să o priviți, cu siguranță trebuie încercat!
Vineri acest fenomen va fi vizibil din Europa, Africa, o parte din Asia și America de Nord. Practic, toată lumea, cu excepția oamenilor din Antarctica și Australia.
Plus de asta, vom avea și o cometă vinerea aceasta. Cometa apare de fiecare dată la 5 ani și un sfert, deci suntem norocoși că o vedem acum.
Anul acesta este numit „Anul cometei” sau „New Year comet” deoarece cometa a început să se miște pe cer de la sfârșitul anului 2016. Sâmbătă aceasta va fi cea mai vizibilă, așa că nu uitați să priviți cerul weekendul acesta.
Sursa:digi24
