Un gest demn de urmat: Tudor Adam a trăit aventura vieţii, în căutarea locului de veci al tatălui său

Un cimitir în care au fost îngropaţi peste 500 de ostaşi români dintr-o unitate a Vânătorilor de Munte, masacrată în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, se află în satul Ojeva de la graniţa Ucrainei şi a Moldovei. Printre soldaţii morţi în timpul luptelor crâncene din august 1941, când armata forţa trecerea Nistrului, s-a aflat tatăl lui Tudor Adam. Deveanul a trăit aventura vieţii, în căutarea locului de veci al tatălui său.

O poveste emoţionantă despre soarta militarilor români care au luptat în cel De-al Doilea Război Mondial pentru eliberarea Basarabiei a fost dezvăluită de fiul unui fost vânător de munte, Adam Tudor.

Deveanul a găsit locul de veci al tatălui său, un sergent român pe nume Ion Tudor, în cimitirul din Ojeve, un sat de pe malul Nistrului, din raionul Cernăuţi, la graniţa dintre Ucraina şi Moldova. Aici se află locurile de veci a peste 500 de soldaţi români, vânători de munte, ucişi în luna august a anului 1941, la trecerea Nistrului.

În anul 1978, Adam Tudor a pornit în călătoria vieţii sale, în căutarea mormântului tatălui său. Aflase de la unchiul său despre modul în care soldaţii români din unitatea Vânătorilor de Munte au luptat şi au murit pe fronturile din URSS la începutul anilor 1940 şi a sperat că îi va putea aduce rămăşiţele părintelui în ţară.

„Tatăl meu, atunci în vârstă de 26 de ani, a fost concentrat în luna martie a anului 1941, iar în luna mai a aceluiaşi an, soldaţii de la Vânătorii de Munte au fost deplasaţi la Piatra Neamţ, unde s-a organizat o mare unitate de vânători de munte. În luna august a anului 1941 au trecut Prutul, iar în 15 august au fost omorâţi la trecerea Nistrului. Toţi au fost ucişi în aceeaşi zi, când au primit ordin să treacă Nistrul, iar comandantul lor nu le-a dat voie să se retragă, deşi ruşii trăgeau în ei cu trei mitraliere de pe celălalt mal al Nistrului”, a povestit Adam Tudor.

O călătorie în URSS

Trupurile a aproape 800 de soldaţi români măcelăriţi în lupta de pe Nistru au fost culese din ape şi de pe malurile Nistrului de militarii supravieţuitori şi de localnici, au fost puse în căruţe şi duse pentru a fi înhumate într-un cimitir al micii aşezări de pe malul Nistrului. Cadavrele au fost aşezate câte trei într-o groapă, spune Adam Tudor, concluzionând după cele trei nume trecute pe fiecare monument funerar.

În anii care au urmat războiului, cimitirul din Ojeve a fost lăsat uitării. În vara anului 1978, deveanul s-a hotărât să găsească mormântul tatălui său. A cerut ajutor Ambasadei Moscovei în Bucureşti, însă viceconsului care l-a primit în audienţă i-a spus că îi va fi imposibil să ajungă în satul în care se află cimitirul ostaşilor români. A plecat ca turist în Uniunea Sovietică, pe un traseu aprobat de autorităţi, iar la întoarcere s-a abătut din drum, cu peste 100 de kilometri, pentru a ajunge în raionul în care ştia că sunt îngropaţi soldaţii români.

„Am trecut prin mai multe sate şi am întrebat în fiecare dintre ele dacă există vreun cimitir al soldaţilor români. Ştiam puţină rusă, după 12 ani de studiu şi, cu dicţionarul la mine, am reuşit să ajung în sat. La prima casă, am întrebat un cetăţean de acolo dacă există ostaşi români îngropaţi în cimitir, iar el a spus că sunt. Am sărit gardul cimitirului şi am început să rad crucile pentru a citi nume de pe ele. Am găsit apoi crucea pe care fusese scris numele tatălui meu. Am făcut poze la ea, mie şi fiului meu. La scurt timp, a apărut un miliţian care s-a răstit la noi, întrebându-ne ce căutăm acolo. Peste vreo 30 de minute a sosit un Gaz rusesc, din care a coborât un tânăr frumos îmbrăcat. Ne-a întrebat şi el ce căutăm acolo şi dacă suntem ziarişti şi facem propagandă Eu i-am spus că şi în oraşul nostru, Deva, există un cimitir al ostaşilor ruşi pe care noi îl îngrijim. I-am arătat mormântul tatălui meu, paşaportul meu şi i-am explicat ce doream. M-a întrebat ce au căutat soldaţii români aici, însă în cele din urmă ne-a lăsat să plecăm”, a povestit Adam Tudor.

Monumentul ostaşilor români

Adam spune că a vrut să facă o listă cu numele soldaţilor care sunt înmormântaţi acolo, dar nu a fost lăsat de miliţienii sovietici. „În mijlocul cimitirului, am văzut însă un monument de piatră, pe care scria <>. Am putut să citesc textul fiindcă a căzut de pe el mortarul din ciment cu care a fost acoperit”, îşi aminteşte deveanul. După anul 1978, Adam Tudor a vrut din nou să meargă la cimitirul tatălui său, însă apropiaţii l-au avertizat să se renunţe la acest gând, fiind prea periculos. „Au trecut anii, iar oamenii zac acolo, în cimitir, nu departe de locul în care au fost nenorociţi”, spune Adam Tudor.

Sursa:adevarul.ro