Două benzi blocate pe DN 7, în judeţul Vâlcea, după ce un utilaj a căzut de pe o platformă

Traficul rutier se desfăşoară alternativ, miercuri, pe Drumul Naţional 7, în zona localităţii Milcoiu, din judeţul Vâlcea, după ce un utilaj a căzut de pe o platformă pe carosabil, blocând două din cele trei benzi.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Gabriel Popescu, a declarat miercuri corespondentului MEDIAFAX că două din cele trei benzi de circulaţie sunt blocate total.

„Pe DN7, kilometrul 163, în Milcoiu, două benzi de circulaţie sunt blocate total. Un utilaj a căzut de pe o platformă pe carosabil. Se circulă alternativ”, a declarat Gabriel Popescu.

În zonă au ajuns mai multe echipaje de poliţie, care direcţionează traficul, până la deblocarea celor două benzi.

Sursa:mediafax.ro