PREMIERĂ în România. Sezonul estival va fi deschis mai devreme pe LITORAL şi în Delta Dunării

Potrivit reprezentanţilor ALDD, programul va fi transmis începând de săptămâna viitoare către agenţiile de turism din România, ambasadele şi misiunile diplomatice ale României în străinătate, birourile de turism externe ale Ministerului Turismului şi mass-media.

“Începând din luna ianuarie ne-am întâlnit cu organizatorii principalelor evenimente care vor avea loc în această vară în Mamaia şi am preluat informaţii despre evenimentele din majoritatea staţiunilor de pe litoral şi din Delta Dunării de la primăriile membre, cărora le mulţumim pe această cale. Vom avea evenimente majore în Mamaia, la Vama Veche, în alte staţiuni de pe Litoral şi în judeţele Constanţa şi Tulcea, precum şi în Delta Dunării”, arată, într-un comunicat, preşedintele ALDD, Corina Martin.

Potrivit acesteia, în această vară vor avea loc câteva premiere în calendarul de evenimente estivale, prima fiind chiar deschiderea sezonului cu două săptămâni mai devreme decât în anii anteriori.