Etimologia numelor judeţelor din România. De unde provine denumirea regiunii în care locuiţi

Partea a III- a

IALOMIŢA

Denumirea provine de la râul Ialomiţa şi are o origine slavonă, de la „ialov“ = „pustiu“.

IAŞI

Istoricii au diferite teorii referitoare la originea numelui “Iaşi”. Unii afirmă că acesta şi-ar găsi sorgintea într-un trib sarmat, Iazigii, menţionaţi de poetul Ovidiu “Ipse vides onerata ferox ut ducata Iasyx/ Per media Istri plaustra bubulcus aquas” şi “Jazyges et Colchi Metereaque turba Getaque/ Danubii mediis vix prohibentur aquis”. O altă explicaţie ar fi că numele are originea în tribul alanic al Iasilor, atât Iazigii cât şi Alanii fiind două ramuri ale Sarmaţiolr. De asemenea, în limbile sanskrită şi hindi, care au origine comună cu limba sarmaţilor, “yash” înseamnă “faimă”.

MARAMUREŞ

Una din teoriile plauzibile este că denumirea judeţului se trage de la numele a două râuri importante: Mara şi Mureş. Cu toate acestea, această variantă a fost combătută de-a lungul anilor de diferiţi istorici care au arătat că distanţa dintre cele două râuri este mult prea mare pentru ca această teorie să fie luată în calcul.

MEHEDINŢI

Conform istoricului Bogdan Petriceicu Haşdeu, în „Istoria Critică a Românilor”, numele de Mehedinţi vine de la Mehedinski, un termen slav desemnând teritoriul din jurul oraşului Mehadia, oraş aflat pe teritoriul judeţului vecin Caraş Severin, la graniţa cu Mehedinţiul.

MUREŞ

Râul Mureş este cel mai mare râu şi principalul colector din bazinul Transilvaniei. De la intrarea în judeţul nostru, la Ciobotani şi până la ieşire, în Cheţani, râul străbate o distanţă de 180 de kilometri.Provenind din latinul Maris, un nume de fată care înseamnă ”a mării”, Mureşul se bucură de o bogată istorie cu caracter religios. De altfel, expresia latină ”stella maris” (steaua mării) face referire la Fecioara Maria. Romanii considerau că apa râului este una extrem de bogată, dătătoare de viaţă şi astfel i-au acordat o importanţă aproape religioasă.

NEAMŢ

Ilie Minea (1943) (susţinut de lingvişti şi istorici: Al. Lepadatu, N. Iorga, R. Rosetti, N. Constantinescu, N. Grigoras, Ghe. Cojoc, V. Vataseanu, D. Constantinescu, C. Turcu), consideră toponimul Neamţ de origine slavă, de la termenul nemetic, care înseamnă liniştit sau tăcut, definind caracteristicile zonei şi ale râului principal.

 

OLT

Istoria numelui judeţului Olt este una relativ simplă, în sensul că provine chiar de la râul ce-i străbate teritoriul. Denumirea oficială de “Olt” pentru suprafaţa administrativ-teritorială a fost însă folosită pentru prima dată în anul 1500, de către domnitorul de atunci al Ţării Româneşti, Radu cel Mare (sau “cel Frumos”, domnitor între 1495-1508, n.a.).

PRAHOVA

Judeţul şi-a luat numele de la un fenomen care se produce pe apă.Râul Prahova a fost mai întâi Prahoviţa, un diminutiv care provine din slavul „prah“, în româneşte praf. Nu este vorba, însă, despre praful propriu-zis, ci despre o metaforă care se referea la apa care, în cădere, se transforma în picături mărunte, asemănătoare firelor de praf.

SATU MARE

Numele este un derivat de la Sătmar, care, la rândul lui, provine de la numele Zothmar, căpetenia coloniştilor germani aduşi de regina Gisella în secolul al XI-lea. SĂLAJ Originea numelui judeţului Sălaj, nestabilită deocamdată cu exactitate, pare să aibă legătură cu “vinul negru, roşu” (zilai, în limba dacă) produs aici de strămoşi noştri daci, dar sunt voci, chiar mai multe, că ar proveni din latinescul “silva”, care înseamnă pădure, şi s-ar datora, astfel, suprafeţelor mari împădurite existente aici cândva.

SIBIU

Istoricii spun că numele judeţului vine din latinescul Cibiensis – Cibinium, iar denumirea judeţului are aproape 1.000 de ani. Judeţul a preluat actualul nume după marea unire din 1918. ”Denumirea are aproape 1.000 de ani. Vine din latină, pentru că prima atestare a Sibiului a fost în 1191 – prepozitura Cibiensis. Din Cibiensis – Cibinium a venit Sibiu, iar judeţul a preluat numele după marea unire din 1918. Sibiul, în germană, maghiară şi română a avut altă denumire – Hermannstadt, Szeben, Sibiu, iar asta arată că existau populaţii bine definite, care s-au raportat distinct faţă de oraş în sine”, explică istoricul Răzvan Pop.

SUCEAVA

Simion Dascălul în „Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă“, spune: “Suceava scrie (Grigore Ureche) că o au descălecat nişte cojocari unguréşti, ce să chiamă pre limba lor suci, iar Suceava pre limba ungurească să chiamă Cojocărie.” Numele se compune din maghiarul “szűcs” (pronunţat: “suci”), în traducere “cojocar”, “suci” + sufixul slavo-român “–eavă”, rezultând “cojocărie” (în maghiară “szűcsség”). Originea slavă, bulgară sau română a sufixului “–eavă” prezent în cuvintele gâlceavă, iznoavă, ispravă, este dezbătută şi astăzi. A doua teorie spune că nume provine de la râul Suceava, a cărui denumire vine din românescul “soc” (specie de arbuşti), articulat “socea” + sufixul slav “–va” (prezent şi în “Moldova”). Această etimologie este problematică, fiindcă forma articulată a substantivului “soc” este “socul”, nu “socea”.

TELEORMAN

Numele judeţului Teleorman ar putea să aibă sensul de pădure nebună. Acest nume provine din limba turcă de la cuvintele ”deli orman”. Vechea Pădure nebună de odinioară s-a păstrat până pe data de 17 iunie 2010 atunci când a fost scos din rădăcini, în urma unei furtuni, în nordul judeţului, în satul Plopii Slăviteşti, cel mai bătrân stejar din ţară.

TIMIŞ

Numele judeţului provine de la denumirea râului Timiş. Conform dicţionarui etimologic al lui Kiss Lajos, probabil că numele râului vine din limba dacă: thibh-isjo (în traducere mlaştinos). La sosirea slavilor de nord, acest cuvânt a fost folosit ca şi Tamiş. Acesta a fost preluat de maghiari prin Temes, ne germani prin Temesch şi de români prin Timiş. În perioada romană Timişul a fost numit Tibisis sau Tibiscus.

TULCEA

Cea mai veche atestare documentară în care apare pentru prima dată numele de Tulcea (Tulça) apare într-un registru vamal otoman din anul 1506 în care este oraşul este menţionat ca „fiind un important centru în comerţul de tranzit“. Au circulat mai multe variante privind toponimia oraşului Tulcea. Elementul comun al tuturor variantelor este finalul cuvântului, „CEA“, terminaţie specific turcească (ca în cazul Isaccea). Dr. Aurel Stănică, specialist al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, spune că, în final, cea mai cunoscută variantă rămâne cea a lui Nicolae Iorga, conform căreia Tulcea ar însemna „dealul de cărămidă“.

VASLUI

După lingvistul Alexandru Philippide, originea denumirii „Vaslui“ este o dobândire de origine cumană. Există, desigur, şi alte ipoteze, dar cea a lui Philippide e considerată a fi cea mai aproape de adevăr. Rădăcina „vas“ ar însemna „zonă împădurită“, deci Vasluiul însemna pentru cumani „râul care curge între păduri“. Putem gândi, în concluzie, la o formaţie statală cumano-română care ar fi existat până la marea invazie tătară din 1241. Atestarea în scris a denumirii „Vaslui“ este mai târzie. Plecând de la o însemnare a călătorului polonez Macije Strykowsci, Gheorghe Ghibănescu a considerat că Vasluiul este atestat în 1375. Este vorba, însă, de o falsă interpretare demonstrată de mai mulţi istorici păstrată, din păcate, în unele documente oficiale, inclusiv pe o placă de marmură la intrarea în instituţia Consiliului Judeţean.

VÂLCEA

Există două variante de explicare a etimologiei. Numele provine fie din cuvântul slav „vâlk“ (lup), fie din latinescul „vallicella“ (vâlcea – vale îngustă).

VRANCEA

Numele dat judeţului Vrancea datează de la data de 2 iulie 1431, atestat documentar sub forma „Varancha”, denumire de origine traco-dacică. Potrivit istoricului focşănean Cezar Cherchiu, care a studiat în arhive despre istoria judeţului, denumirea de Vrancea datează de la 1431.