Legea RCA a intrat în linie dreaptă. Ce modificări au aprobat deputații și senatorii
După avizul final dat de comisia de Buget Finanţe, astăzi cele patru comisii reunite vor discuta pe ultimele articole care mai ridică probleme cu principalii jucători din piaţa RCA.
Urmează votul în plen şi trimiterea pentru promulgare la preşedinte. Cel mai probabil, joi vom avea publicate în Monitorul Oficial şi noua lege RCA şi tarifele de referinţă care au fost aprobate în şedinţa Consiliului de Administraţie a ASF de ieri, potrivit economica.net.
În paralel cu validarea legii în regim de urgenţă, Consiliul de Administraţie al ASF a aprobat tarifele de referinţă ieri, urmând ca acestea să fie publicate în Monitorul Oficial până maximum joi. Potrivit unor surse din piaţă, tarifele de referinţă au fost calculate exact după acelaşi principiu ca cele maximale şi nu vor varia foarte mult de acestea.
Avizul final dat de comisia parlamentară nu mai prevede procentul exact (25% era trecut în lege) atribuit cheltuielilor de administrare din calculul primei RCA. S-a considerat că acest procent poate fi influenţat de diversi factori externi şi este mult mai greu să schimbi o lege pentru modificarea procentului decât să schimbi o normă ASF, care are toate pârghiile pentru a stabili aceste procente.
O altă modificare a legii arată că, în cazul daunelor totale, valoarea de piaţă a autovehiculului să fie stabilită de către un evaluator care îşi asumă răspunderea pt datele furnizate.