O mașină a intrat în plin, astăzi, într-o mulțime de oameni din piața Times Square, New York
Mai multe persoane au fost rănite, iar șoferul a fost arestat imediat. La fața locului s-au deplasat zeci de ambulanțe și echipaje de Poliție.
Cel puțin o persoană a murit, iar alte zece au fost rănite. Într-o imagine postată pe Twitter se poate observa cum o persoană se află pe șosea și este acoperită de polițiști.
Potrivit primelor informații, șoferul mașinii a accelerat înainte de a pătrunde pe trotuar și a-i lovi pe oameni. După ce a lovit pietonii, mașina a rămas suspendată pe pilonii de pe trotuar al căror rol este de a împiedica mașinile să pătrundă în zona pietonală. Potrivit postului CBS, citat de Reuters, vehiculul care a lovit pietoni era un Sedan roșu, iar șoferul ar fi fost imobilizat. Șoferul în vârstă de 26 de ani, din Bronx, ar fi intrat intenționat cu mașina în mulțime.
Potrivit unui comunicat remis de Poliție, șoferul mașinii care a produs tragedia a pierdut controlul autoturismului și a intrat pe contrasens, lovind lumea care mergea pe stradă.
Martorii spun că autoturismul cicula cu viteză foarte mare. Totuși, NYPD nu tratează accidentul ca un atac terorist.
O persoană a murit, iar alte 22 au fost rănite în incidentul rutier produs joi în centrul orașului New York, a declarat primarul metropolei, Bill de Blasio, dând asigurări că nu este vorba de un act terorist.
“Nu există niciun indiciu că ar fi un act terorist”, a afirmat Bill de Blasio, precizând că măsurile antiteroriste vor fi totuși intensificate din rațiuni de precauție.
Șoferul care a provocat incidentul a fost identificat drept Richard Rojas, în vârstă de 26 de ani, din cartierul Bronx, aflat în trecut în detenție pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate. Autoritățile nu cred că individul are legături cu grupuri teroriste.
O femeie a murit, iar alte 22 de persoane au fost rănite după ce un vehicul Honda Accord model 2009 a lovit un grup de pietoni, în zona Times Square.
Patru răniți sunt în stare critică, iar trei sunt în stare gravă, a precizat Bill de Blasio.
