INFOTRAFIC, în județul Suceava TRAFIC ALTERNATIV PE DN2E, ÎN CORNU LUNCII

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (6:15), în judeţul Suceava, pe DN2E, în localitatea Cornu Luncii, traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, în urma unui accident în care au fost implicate trei autoturisme. Circulaţia a fost întreruptă în ambele sensuri aproximativ trei sferturi de oră. Cauza probabilă a fost neacordarea priorităţii. În scurt timp, traficul va reveni la normal.