Minori accidentaţi în timp ce traversau neregulamentar !
Doi copii de 7 şi 10 ani au fost accidentaţi sâmbătă de maşini, primul în timp ce traversa strada pe culoarea roşie a semaforului, iar al doilea în timp ce traversa în fugă, fără să se fi asigurat.
Primul accident a avut loc la ora 11.44, pe str. Piața Unirii din municipiul Rădăuți, când un bărbat de 42 ani, din comuna Vicovu de Jos, ce conducea un autoturism, a surprins şi accidentat uşor un minor de 7 ani, localnic, care traversa strada neregulamentar, în fugă, pe culoarea roșie a semaforului electric.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.La ora 14.54, o femeie de 33 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea autoturismul pe str. Principală din comuna Putna, a surprins și accidentat ușor o minoră de 10 ani, din oraşul Vicovu de Sus, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
