UE le va interzice şoferilor cu tulburări grave ale somnului să conducă!!
Parlamentul European a decis că persoanele care suferă de tulburări grave ale somnului nu mai pot obţine permisul de conducere. Decizia trebuie aplicată în toate statele membre ale Uniunii Europene, deci şi în România, unde aproape 300.000 de şoferi intră sub incidenţa noii reguli.
Aproape 300.000 de şoferi români ar putea rămâne fără permis de conducere, după ce Parlamentul European a luat decizia ca persoanele care suferă de tulburări grave ale somnului să nu mai aibă voie să şofeze.
În România există aproximativ şase milioane de şoferi, dintre care 270.000 suferă de apnee în somn. Potrivit deciziei Parlamentului European, care trebuie aplicată în toate statele membre ale Uniunii Europene (deci şi în România), persoanele care suferă de apnee severă sau moderată nu mai pot obţine permis de conducere.
Apneea de somn este o afectiune a aparatului respirator caracterizata prin pauze respiratorii repetate, frecvente in timpul somnului. Durata perioadei de oprire a fluxului de aer este de 10 secunde timp in care organismul nu mai este oxigenat. Ca si efecte secundare al acestui sindrom sunt oboseala, lipsa capacitatii de concentrare, astfel ca soferii care sufera de aceasta afectiune prezinta un risc ridicat de a face accidente rutiere.
Astfel, de la sfârşitul lui 2015, toţi cei care vor să obţină carnetul de conducere sau să-l schimbe trebuie să obţină un aviz de la medic care să confirme că nu suferă de apnee severă sau moderată (adică întreruperi ale respiraţiei de până la un minut în timpul somnului).
