Notice: WP_Scripts::localize was called incorrectly. The $l10n parameter must be an array. To pass arbitrary data to scripts, use the wp_add_inline_script() function instead. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 5.7.0.) in /home/realitat/public_html/wp-includes/functions.php on line 5313

Cod galben de vânt, în patru județe din sud și sud-est, până la ora 12:00

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o avertizare nowcasting Cod galben de vânt, valabilă în zona montană a patru județe din sudul și sud-estul țării, pe durata următoarelor ore.

Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în județele Buzău, Prahova, Argeș și Dâmbovița se vor semnala intensificări ale vântului, cu viteze ce vor atinge și depăși la rafală 70 — 90 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, precizează ANM.