Te-ai urcat băut la volan? Poți să te alegi cu dosar penal

Dacă ai ales să ignori legile în vigoare și te-ai urcat băut la volan tebuie să știi că  poți să te alegi cu dosar penal. Acest lucru se întâmplă în funcție de valoarea depistată de aparatul alcooltest.Astfel, în cazul depistării unui conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice la volan, în funcție de concentraţia de alcool, fapta se poate încadra în următoarele categorii:

– Contravenție: când aparatul alcooltest afişează o valoare sub 0,4 mg alcool pur în aerul expirat. Se sancţionează cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

– Infracțiune: când aparatul alcooltest afişează o valoare de 0,4 mg alcool pur în aerul expirat sau mai mare. În acest caz este obligatorie recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar conducătorul auto este condus la o unitate sanitară şi i se întocmeşte dosar de cercetare penală. Fapta se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Mai mult, dacă șoferul va fi condamnat pentru comiterea acestei infracțiuni, permisul de conducere se anulează!

Atenție șoferi! Refuzul de vă supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat nu este o soluţie, întrucât legea prevede o sancţiune cu închisoarea de la 1 la 5 ani.