GRAV accident la Iaşi

Toate cele cinci victime ale accidentelui de aseară au fost duse la UPU a Spitalului Sf. Spiridon. Este vorba despre trei tineri, aflaţi în autoturismul BMW şi două persoane ( soţ şi soţie) aflate în autoturismul Mercedes.

„O pacientă în vârstă de 17 ani, pasageră faţă-dreapta în autoturismul BMW, a ajuns în UPU în comă, cu traumatism cranio-cerebral sever, hemoragie subarahnoidiană, fractură temporală dreaptă, fractură de sinus sfenoidal, fracturile costale multiple, fractură minoră de cap femural. Tânără a fost transferată sedată, intubată şi ventilată la Spitalul de Neurochirurgie. şoferul autoturismului BMW a fost internat în clinica ORL cu fractură de piramidă nazală cu deplasare.

A treia victimă din BMW a ajuns în UPU policontuzionat, cu traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, şi a fost dirijat către Neurochirurgie. Şoferul autoturismului Mercedes a fost evaluat în UPU şi apoi a mers la domiciliu. Soţia sa, pasager dreapta faţă, a fost internată în clinica de ortopedie cu fractură de bazin”, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, coordonatoarea UPU-SMURD Iasi.

Polițiștii care s-au dus la spital pentru a testa șoferii au stat de vorbă cu ei, iar șoferul autoturismului Mercedes nu-și amintește să fi virat la stânga spre Piața Păcurari.

Camerele de supraveghere video amplasate la benzinăria din apropiere nu au surprins impactul, ci doar momentele imediat după coliziune.

Informațiile preliminare arată că șoferul autoturismului Mercedes se deplasa dinspre capăt Păcurari și a oprit la semafor la Moara de Foc. Ulterior, a încercat să vireze stânga spre Piața Păcurari. La acel moment, din sens opus, dinspre Fundație, șoferul autoturismului BMW a intrat în lateralul lui. O tânără aflată în BMW, care se pare că nu purta centura, a fost grav rănită și se află în comă. Și șoferul autoturismului BMW se află în stare gravă. Poliția nu a reușit încă să vorbească cu șoferul autoturismului Mercedes pentru a afla cine nu a respectat culoarea roșie la semafor.

UPDATE 1. Coliziunea s-a produs între un BMW și un Mercedes. Potrivit primelor informații sunt cel puțin cinci victime.

Două autoturisme s-au ciocnit la intersecția Moara de Foc din Păcurari. Din primele informații, pare a fi un accident mortal. Poliția și Ambulanța au fost la fața locului.

Sursa:ziaruldeiasi