SĂRBĂTOARE MARE ASTĂZI! Ovidenia, sărbătoarea luminii

A trecut aproape o săptămână din postul Crăciunului, iar credincioşii creştin ortodocşi se pregătesc să întâmpine cum se cuvine cinstitul praznic al Intrării în Biserică a Maicii Domnului, sărbătorit la 21 noiembrie. În lumea satului românesc i se spune şi Vovidenia sau Ovidenia, termen ce provine de la rusescul “văvedenie” (intrare). Se zice că ar fi ziua în care începe iarna iar ţăranii spun că în noaptea de Ovidenie comorile ascunse ard cu flacără albastră iar cerurile se deschid şi, precum în ziua de Crăciun, animalele pot grăi cu glas omenesc. Cum este o sărbătoare a luminii, “ce sparge întunericul iernii şi al morţii”, există tradiţia de a petrece această noapte cu lumină şi cu focuri aprinse, cercetând cerul cu luare-aminte pentru a afla din semnele vremii şi ale rodului anului ce urmează, dar “frumuseţile cerului sunt văzute numai de cei buni la Dumnezeu, cum ar fi ciobanii care nu au văzut la ochi femeie. Această sărbătoare se ţine pentru ochii ce văd, pentru vedere. În acest scop, unii oameni sfinţesc în această zi câte un fuior, cu ajutorul căruia, la nevoie, se şterg la ochi cu apă (Tudor Pamfile).

De Ovidenie, femeile dau de pomană “lumină de veci”, fiindcă se spune că lumânarea din această zi, dată de sufletul morţilor, mai ales pentru cei morţi fără lumânare, dar şi pentru cei vii, nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă. “Lumânările aprinse pentru aceşti morţi sunt în formă de toiaguri, cât un stat de om, apoi se învârtesc ca melcul” (Tudor Pamfile). În scrierile Elenei Niculiţă-Voronca, regăsim credinţele bucovinencelor care spun că în ziua de Ovidenie, dis-de-dimineaţă, se trezeau şi aruncau un vreasc în cuptor, fără să-l aprindă, acesta căpătând rolul luminii pe ceea lume.

Ţăranii au grijă să ţină cum se cuvine această sărbătoare de teama de a nu fi pedepsiţi de Filipul cel Şchiop. Se zice că ar fi cel mai mare dintre  Filipi, fiind sfânt, ce “ar fi fost pedepsit de Dumnezeu că s-ar fi abătut de la dreapta credinţă”. În special ciobanii au grijă să nu lucreze în această zi pentru ca lupul cel şchiop să nu dea iama prin turmă dar şi de teama de a nu fie sluţiţi, în caz de nesocotinţă, să li se dea pedeapsă să fie pociţi de vreun picior, să rămână şchiopi. O povestire despre pedeapsa aplicată, la rându-i, celor ce nu cinstesc sărbătoarea de Ovidenie de către Filipul cel Şchiop, o regăsim în scrierile lui Th. Speranţia. “ Se zice că mai mulţi ciobani, vorbind între ei de puterea acestei sărbători, unul dintre ei ar fi făcut prinsoare cu camarazii lui că el are să lucreze în această zi. Zis şi făcut. A lucrat ciobanul până seara. În timpul când a fost să se culce ( se vede că tot a avut niţică frică), a spus la ceilalţi ciobani ca el să se culce în mijlocul lor şi să ia un clopot de gât ca, de or veni lupii, ei să audă clopotul. Toţi au primit propunerea şi ciobanul cu prinsoarea s-a culcat în mijlocul celorlalţi şi cu clopotul de gât. Peste noapte însă, venind lupii,  au luat pe ciobanul din mijloc şi a doua zi n-au găsit din el decât oasele şi îmbrăcămintea”.

“Filipii o ţin şi femeile şi bărbaţii iar mocanii o ţin atâtea zile câţi cai au. De obicei se ţine trei zile, 12, 13 şi 14 noiembrie. Ca să mai scape de ele, le mai dau şi copiilor la căsătorie câte o zi de ţinut.  Fiecare noră e datoare să ţină atâtea zile câte a ţinut soacra sa. (Speranţia, Th. D. – “Răspunsul la chestionarul de sărbători păgâneşti”).

Ciobanii nu văd în lup doar prădătorul turmei, ci ei ştiu că acest animal ar avea puterea de a vedea dracii, de a alunga bolile copiilor mici şi de a fi, alături de vidră, animal psihopomp, călăuzind sufletul morţilor spre lumea cealaltă. Şi, pentru că sărbătoarea de Sânt Andrei se apropie, femeile încep să ungă cu usturoi  locurile de trecere (prag, ferestre, cuptor), în scop apotropaic, fiindcă perioada ce urmează, potrivit credinţelor populare, ar fi una în care “fermecătoresele încep să vrăjească”.

“Sărbătoarea de Ovidenie, împreună cu Filipii de Toamnă, Noaptea Strigoilor, Sântandrei şi Sânnicoară (Moş Nicolae) formează, în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie, un scenariu ritual de înnoire a timpului, probabil Anul Nou dacic”, explică etnologul Ion Ghinoiu.

Sursa:jurnalulnational