Infotrafic azi, 6 iulie!
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (6:30), nu sunt semnalate autostrăzi sau drumuri naţionale cu circulaţia oprită sau îngreunată din cauza unor evenimente rutiere.
În judeţul Braşov, începând de astăzi, 6 iulie 2015, şi până pe 15 septembrie 2015, de luni (ora 8:00) până vineri (ora 14:00), în zona pasajului aflat pe DN1, la kilometrul 140+640 de metri, pe raza localităţii Predeal, traficul rutier se va desfăşura restricţionat (pe jumătate de cale). În intervalul vineri (ora 14.00) – luni (ora 8:00) şi în perioada sărbătorilor legale, traficul rutier se va desfăşura în condiţii normale.
În judeţul Prahova, până în data de 15 octombrie 2015, în vederea desfăşurării lucrărilor de reparaţii la podul de peDN1A situat în Pasul Bratocea, la kilometrul 156+502 metri, la ieşirea din Cheia către Braşov, traficul rutier se desfăşoară restricţionat, cu ajutorul semafoarelor şi al piloţilor de dirijare.
Începând cu data de 1 iulie 2015, în nodul rutier A4 (km 19+750) – DN 39 (km 8+100) a fost modificată semnalizarea verticală, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) dinspre A2 către Agigea fiind direcţionat pe pasajul existent de pe A4, care supratraversează DN 39. Autovehiculele de mare tonaj îşi vor continua deplasarea până în intersecţia cu sens giratoriu în care se termină autostrada (zona Sanatoriul Agigea), apoi vor reveni pe aceasta (pe a treia ieşire a sensului giratoriu), până în intersecţia cu sens giratoriu cuDN39, pe care o vor părăsi tot la a treia ieşire, către Agigea.
Măsura, care se aplică pentru perioada 1 iulie – 15 septembrie 2015, a fost luată în vederea protejării structurii de rezistență a podului peste Canalul Dunăre-Marea Neagră de la Agigea, situat pe DN39 (km 8+988). Astfel, prin fragmentarea traficului greu, se previne pătrunderea pe pod a mai multor autovehicule de mare tonaj în acelaşi timp, în condiţiile în care valorile de trafic sunt ridicate în perioada sezonului estival.
Precizăm că, pe acest pod, este permisă circulaţia tuturor categoriilor de autovehicule, pe cele patru benzi, exceptând transporturile agabaritice. Însă, este impusă restricţie de viteză de 50 km/h.
În judeţul Galaţi, pe DN24D, în localitatea Bălăbăneşti, din cauza unei alunecări de teren care a afectat terasamentul, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, iar pe DN2B, pe podul situat la ieşirea din Şendreni către Brăila, se circulă pe o bandă, alternativ, semaforizat, din cauza unor lucrări.
