Superstiții de Mărțișor
Prima zi de primăvară este însoțită, din cele mai vechi timpuri, de superstiții pe care oamenii obişnuiau să le respecte cu sfințenie de mărțișor. Iată ce să faci de mărțișor ca să îți meargă bine tot anul.
Mărţişorul nu se aruncă la gunoi, nici după ce a „expirat” perioada de purtare, pentru că asta aduce ghinion. După ce nu vreţi să îl mai purtaţi, el se leagă de un copac sau chiar de un trandafir (aflat în pământ).
Mărţişorul se leagă într-un singur nod şi te apără, în perioada în care îl porţi, de ghinioane.
Pe 1 Martie se alege „baba”, care îţi arată cum va fi vremea, pentru fiecare, tot anul: senină, posomorâtă, luminoasă…
Mamele care pun Mărţişor în piept sau la mâna copilului lor trebuie să aibă grijă să nu fie văzute de o femeie însărcinată. Se spune că dacă această superstiţie nu este respectată, bebeluşul se va naşte cu un semn.
Veche de câteva sute de ani, tradiţia Mărţişorului rămâne un obicei modern şi actual, ce readuce, de fiecare dată pe 1 Martie, obiceiul dăruirii.
Nici culorile nu au fost alese întâmplător; roşu simbolizează viaţa, adică femeia, iar culoarea alb – înţelepciunea bărbatului.
Sursa:antena3
