Trei accidente rutiere grave, cu victime ale accidentelor rutiere au fost spitalizate în ultimele 24 de ore în unităţi medicale din Iaşi
Trei victime ale accidentelor rutiere au fost spitalizate în ultimele 24 de ore în unităţi medicale din Iaşi. Astfel, o vârstnică a fost rănită grav după ce a fost implicată într-un accident rutier produs la Bârnova. Victima, în vârstă de 69 de ani, s-a accidentat după ce maşina în care se afla a intrat într-un copac, după cum au fost anunţate autorităţile prin 112.
O tânără în vârstă de 18 ani, cu domiciliul stabil în Vaslui, a fost internată în stare de comă în secţia ATI de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ tot în urma unui impact violent cu maşina. Conform doctorilor, tânără a ajuns la spital cu mai multe organe interne strivite după impact. „Pacienta, pasager dreapta faţă, a rămas încarcerat, prezenta o contuzie hepatică cu laceraţii şi hematoame intraparenchimatoase, hidropneumotorax, hemoperitoneu şi fractură de humerus stâng cu deplasare“, a mai precizat şefa UPU.
Altă victimă a accidentelor rutiere, un bărbat de 35 de ani, a fost internat pe secţia clinică ORL de la Spitalul „Sfântul Spiridon“, supraveghere în ATI, în stare de comă. Pacientul a fost diagnosticat cu fracută complexă de femur drept, contuzie pulmonară, traumatism cranio-facial şi plagă transfixiantă în regiunea labială.
Sursa:ziaruldeiasi
