Două maşini s-au făcut scrum după ce-au luat foc în centrul Bucureştiului!
Două autoturisme au luat foc, luni, în jurul orei 18.00, în centrul Capitalei, pe bulevardul Ion Câmpineanu. Focul s-a extins şi la o a treia maşină.
Prima maşina, cea de la care au şi pornit flăcările, este în totalitate arsă, rămânând doar caroseria carbonizată. Pompierii au intervenit şi au stins incendiul, unul violent, flăcările atingând chiar şi doi metri înalţime. Scurgerile de carburant de la prima maşină au provocat incendiul şi la cea de-a doua maşină. Propietarul acesteia din urmă, a declarat că a încercat să îşi salveze autorismul şi să ia apă de la un hidtrant din apropiere, dar nu a reuşit, pentru că nu i s-a permis. Din acest motiv era extrem de supărat, mai ales că nu are asigurare tip casco care să acopere paguba.
Din fericire nu există victime, în autoturisme nu erau pasageri la momentul propagării focului.
Pentru moment nu se cunoaşte motivul care a declanşat incendiul, urmând ca autorităţile să stabilescă acest lucru după finalizarea anchetei.
Unul dintre autoturisme, marca Skoda, aparține unui angajat al clubului în fața căruia s-a produs incendiul. Identitatea proprietarului Mercedesului, maşina carbonizată, este însă o enigmă.
Martorii de la faţa locului susţin că maşina a fost parcată în zonă cu aproximativ două ore înainte de izbucnirea flăcărilor.
