Semnificaţii istorice pentru ziua de 26 aprilie
Pe 26 aprilie 1986 a avut loc accidentul nuclear de la Cernobâl (Ucraina).
1775 – În urma convenţiei încheiate între Imperiul Otoman şi Austria, Bucovina intră în componenţa Imperiului Habsburgic.
1877 – După bombardarea de către turci a oraşelor româneşti de la Dunăre, armata română deschide focul asupra Vidinului.
1915 – A fost încheiat Tratatul de alianţă dintre Italia şi Puterile Antantei, în urma căruia guvernul italian a declarat război monarhiei austro-ungare. În ciuda acordurilor existente între Bucureşti şi Roma, guvernul italian nu a informat guvernul român asupra semnării acestui tratat.
1920 – S-a înfiinţat, la Cluj-Napoca, primului Institut speologic din lume.
1922 – S-a născut poetul Ştefan Augustin Doinaş, membru al Academiei Române, preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor. Este cunoscut pentru scrierilr “Omul cu compasul”, “Alter ego”, “Anotimpul discret”, “Lamentaţii” – volume de poezii; “Lampa lui Diogene”, “Orfeu şi tentaţia realului”, “Măştile adevărului poetic” (m. 25 mai 2002)
1925 – Paul von Hindenburg este ales preşedinte al Germaniei
1938 – A murit filosoful Edmund Husserl, fondatorul fenomenologiei (n. 8 aprilie 1859)
1963 – A murit poetul, prozatorul şi dramaturgul Vasile Voiculescu, cunoscut pentru scrierile “Din Ţara Zimbrului”, “La pragul minunii” şi “Lostriţa” (n. 27 noiembrie 1884)
1992 – Regele Mihai efectuează prima vizită în România după 1989; a fost primit cu entuziasm la Bucureşti.
1993 – Curtea Constituţională a decis că Academia Română are competenţa de a stabili normele ortografice ale limbii române. “â” a avut câştig de cauză asupra lui “î”.
2004 – Statele Unite ale Americii au cerut Comisiei Europene să aplice acordul SUA-UE referitor la transferul datelor privind pasagerii curselor aeriene, în pofida deciziei Parlamentului European de a sesiza Curtea Europeană a Justiţiei în legătură cu acest subiect.
2006 – A murit fostul ministru ţărănist Ulm Spineanu. (n. 3 martie 1943)
2007 – Fostul atacant dinamovist Florea Dumitrache a încetat din viaţă. (n. mai 1948)
2009 – A murit actriţa Cătălina Murgea, care în anul 2007 a primit premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru interpretarea din “Legături bolnăvicioase”, de Tudor Giurgiu
Sursa:mediafax.ro
