Tratează indigestia cu ceaiuri din plante
Durerile abdominale, senzaţia de greaţă, balonarea, arsurile stomacale şi diareea sunt semne clare ale indigestiei. Pentru a combate aceste senzaţii neplăcute, folosește infuzii din plante.
Mâncărurile greu digerabile, combinațiile alimentare nepotrivite, precum și mâncatul pe fugă pot duce la apariția unor disconforturi majore, cum ar fi indigestia.
Poate fi un simptom al unor afecțiuni ale ficatului, stomacului sau pancreasului. În tratarea indigestiei este important să elimini factorii care duc la apariția ei. Leacurile din plante ajută la alinarea simptomelor.
Napii sunt un leac foarte bun în caz de enterocolite. Ai nevoie de 100 g de napi tăiați felii, pe care îi lași la fiert 5-10 minute într-un litru de apă. Strecoară și bea lichidul pe parcursul zilei.
Salvie
Toarnă apa clocotită peste o linguriță de frunze mărunțite, acoperă și lasă câteva ore, apoi bea câte 2-3 căni pe zi. Ceaiul de salvie este folosit în tratarea colicilor, spasmelor intestinale, crampelor și indigestiei. În bolile ficatului, stimulează secreția bilei. Nu este recomad mamelor care alăptează.
Busuioc
Toarnă o cană de apă clocotită peste 2 lingurițe de busuioc, lasă să acționeze 10 minute, apoi acoperă vasul cu un capac. Bea 2-3 ceaiuri pe zi, înainte de mese.
Rozmarin
Peste frunzele de rozmarin toarnă o cană de apă clocotită şi lasă la infuzat timp de 8 minute. Bea câte 2 căni de ceai pe zi din momentul apariţiei senzaţiei de greaţă. De asemenea, poţi consuma acest ceai şi în scop preventiv, timp de 15 zile.
Mentă
Opărește frunzele uscate de mentă, timp de 15 minute, într-o cană de apă fiartă, apoi strecoară și bea 2 căni pe zi, după mesele principale.
Iarbă-mare
Fierbe 4 linguri de pulbere de iarbă-mare, timp de 20 de minute. Bea câte 4 linguri pe zi, dimineaţa pe stomacul gol, până când dispar simptomele indigestiei.
Mușețel
Peste 2 lingurițe de flori de mușețel toarnă o cană de apă clocotită. După răcire, bea 2-3 căni pe zi. Infuzia de mușețel calmează spasmele stomacale.
Bine de știut!
Masajul abdominal, realizat după ce ai luat masa, ajută procesul de digestie și de eliminare a gazelor intestinale. Amestecă uleiurile esențiale de mușețel (3 picături) și de busuioc (2 picături) într-o linguriță cu ulei de arnică. Aplică pe abdomen și masează cu mișcări blânde, circulare.
sursa: clicksanatate.ro