Informaţii din trafic
Ora:7:30
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este oprit pe DN 17 în localitatea Livezile,judeţul Bistriţa-Năsăud, din cauza unui eveniment rutier în care au fost implicate două autovehicule. Impactul nu s-a soldat cu victime.
Ora:6:45
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate evenimente rutiere care să impună oprirea circulaţiei sau alte restricţii pe drumurile naţionale sau pe autostrăzi şi nici probleme majore de fluenţă a traficului.
Circulaţia rutieră este oprită total însă, până în ziua de 30.06.2018, pe DN 21A, pe tronsonul kilometric 0 – 21, între localităţile Bărăganul (judeţul Brăila) şi Ţăndărei (judeţul Ialomiţa), pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii la partea carosabilă. Traficul se va desfaşura pe ruta ocolitoare: intersectia DN21A km 0+000 cu DN21 km 57+780 (Bărăganul) – intersecţia DN21 km 89+680 cu DN2A km 66+050 (Slobozia) – intersecţia DN2A km 90+250 cu DN 21A km 23+366 (Ţăndărei).
Pe DN 1C Dej – Baia Mare, pe tronsonul kilometric 108+800 – 108+950 de metri, între localităţile Ileanda (judeţul Sălaj) şi Mesteacăn (judeţul Maramureş), se efectuează lucrări de refacere a părţii carosabile, până în cursul lunii august, traficul rutier desfăşurându-se pe două dintre cele trei benzi de rulare (pe cele aferente sensului de urcare).
La nivelul ţării rămân în continuare închise circulaţiei rutiere următoarele drumuri naţionale:
– DN 7C Transfăgărășan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 – 131, până la finalul lunii iunie 2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015;
– DN 12B Târgu Ocna – Slănic Moldova (judeţul Bacău), la kilometrul 0+450 de metri, din cauza alunecărilor de teren ce au condus la tasarea platformei drumului şi apariţia fisurilor la partea carosabilă;
– DN 66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) și Cerna Sat (judeţul Gorj), pe tronsonul kilometric 47 – 88, până la finalul anului 2018, ca urmare a alunecărilor de teren, căderilor de copaci sau cedărilor de terasament.
Sursa:livetraffic
