Un mesal al lui Stephen Hawking va fi trimis în spaţiu
Cuvintele fostului fizician Staphen Hawking vor fi trimise în spaţiu sub forma unui „mesaj de pace şi speranţă”, a afirmat familia savantului
Cuvintele au fost amplasate pe partitură de către cunoscutul compozitor Vangelis. Conform BBC, melodia va fi trimisă către cea mai apropiată gaură neagră, după o ceremonie ţinută în onoarea savantului.
Stephen Hawking a murit în martie la vârsta de 76 de ani, după ce a trăit o mare parte din viaţă cu boala Lou Gehrig. Transmisiunea prin satelit va fi îndreptată către cea mai apropiată gaură neagră 1A 0620-00, ce se află într-un sistem binar.
„Este un mesaj de pace şi speranţă, despre unitate şi necesitatea unei vieţi trăite în armonie pe această planetă”, a declarat Lucy, fiica fostului savant. Compoziţia va fi transmisă în spaţiu din cadrul satelitul Cebreros, deţinut de Agenţia Spaţială Europeană (ESA).
Stephen Hawking a murit pe 14 martie la locuinţa sa din Cambridge.