Accident mortal la Brasov!
Un grav accident rutier s-a produs ieri, la orele prânzului, pe D.J. 103A (Braşov – Tărlungeni), într-o curbă la stânga. „Un bărbat de 33 ani, care conducea un autoturism dinspre Braşov spre Tărlungeni, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi autoturismul condus de el s-a răsturnat în afara carosabilului”, se precizează într-un comunicat de presă al Poliţiei.
Din păcate, accidentul s-a soldat cu decesul şoferului, precum şi cu rănirea a trei femei aflate în autoturism. Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.
