Corund, centrul olăritului din Transilvania
Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului pe teritoriul satului au dovedit existența omului aici încă din cele mai vechi timpuri. Pe o colină a dealului „Firtuș” s-au descoperit verigi de aur preistorice, iar din alt loc provin un tezaur monetar și trei monede de argint de la Augustus, Nero și Sabina. În subsolul localității se găsește un masiv de sare.

În mod tradițional, localnicii folosesc pentru uz casnic saramura concentrată extrasă dintr-o fântână de slatină. Din vechi timpuri, locuitorii se ocupă de olărit, prelucrarea lemnului și comerț ambulant. Pe vremuri cu căruțe, astăzi cu mașini, pentru că, oamenii au și muncit, dar au și strâns averi. Corundul este cea mai înstărită localitate din zonă.

Lut bun de întins pe pită
Izvoarele de apă minerală au un rol important în viaţa satului. Izvorul „Diómáli” se află la ieşirea estică a satului. Apa minerală, bogată în fier, atinge debitul de zece mii de litri pe zi. Este recomandată pentru bolnavii de afecţiuni gastro-intestinale, precum şi celor care suferă de anemie. Izvorul „Szölömáli” izvorăşte în hotarul estic al satului. Apa este bogată în bicarbonaţi, clor, magneziu şi calciu. Izvoarele „Cseredombi” şi „Erzsébet” izvorăsc la est de mina de aragonit, la de metri de drumul naţional, având apă sărată şi bogată în fier.
Tot drumul principal e o expoziție cu vânzare
Meșterii își expun produsele în fața caselor, mulți chiar le confecționează acolo, sub ochii turiștilor. Pe lângă ceramică, mai sunt obiecte din pai sau rogojină, din lână, iască sau lemn.
În Biserica Unitariană din Corund se află o orgă construită în 1822, iar în cimitir monumentele funerare cioplite din lemn numite „kopjafa” reproduc imagini ale simbolizând bărbatul, femeia sau copilul. Biserica romano-catolică a fost construită în 1911.
Sursa:magnumballroom
