Podul lui Dumnezeu, minunea de calcar din Ponoare
Situat la o azvârlită de bâţ de centrul localităţii mehedinţene Ponoarele, Podul lui Dumnezeu, cum este supranumit de către localnici, îşi deşiră, majestuos, privirii silueta imensă din blocuri de calcar suprapuse. Născut ca urmare a prăbuşirii peretelui superior al Peşterii ce poartă numele oraşului, imensa arcadă are atribuită o suită de legende, una mai „năstruşnică” decât alta. Dintre toate, povestea Dracului care-şi avea sălaş în peşteră şi care a fost alungat de Dumnezeu este cea mai vehiculată şi cea mai îndrăgită de oamenii locului, dar şi de turişti.
Podul lui Dumnezeu. Sub această denumire este cunoscută imensa arcadă de piatră ce străjuieşte, de la înălţimea celor mai bine de 13 metri, în chiar centrul localităţii Ponoare, din judeţul Mehedinţi. Cu o lungime de 30 de metri, o lăţime şi ea impresionantă de 22 metri şi nu mai puţin de 9 metri deschidere, podul care a dus faima orăşelului din Nordul Mehedinţiului mult dincolo de hotare sale se bucură de faima unuia dintre cele trei mari poduri naturale din lume.
Este al doilea ca mărime după cel din Franţa şi singurul pe care se poate circula, nici puntea franceză şi nici cea din SUA neavând această calitate. Deşi a apărut pe cale naturală ca urmare a prăbuşirii tavanului unei peşteri situată la doi paşi depărtare (peştera Ponoarele) – ea însăşi o atracţie a locului, inventivitatea localnicilor atribuie Podul lui Dumnezeu creaţiei divine. Alte legende vorbesc despre Hercule sau Iovan Iorgovan, eroul din basmele copilăriei, ca fiind creatorii punţii uriaşe din Ponoare.
Pumnul lui Dumnezeu
Cea mai frumoasă dintre legendele care vorbesc despre Podul lui Dumnezeu îi are ca protagonişti pe Aghiuţă şi Creator. Primul dintre ei, spune povestea populară, îşi făcuse culcuş în peştera Ponoare. Sătui de răutăţile lui Scaraoţchi care nu pierdea nici un prilej să îi facă să sufere, oamenii locului au apelat la Dumnezeu. „I-au cerut să-l alunge pe drac, iar Creatorul le-a făcut pe plac. Cu o singură lovitură de pumn a dărâmat tavanul peşterii peste Necurat. Dar cum dracu’ tot drac rămâne, indiferent cine-i pune beţe în roate, Michiduţă a scăpat, reuşind să se strecoare prin cea de a doua ieşire a peşterii. Ei, şi dacă tot a ieşit teafăr din capcana întinsă de Dumnezeu, s-a gândit să se răzbune pe cei care au cerut alungarea lui. A zgâriat toate pietrele din partea cealaltă a versantului şi a format două câmpuri de lapiezuri: Câmpul Afroditei şi Câmpul Cleopatrei”, povesteşte, şugubăţ, Dumitru Borloveanu, fost profesor de limba română în Ponoare, acum retras la pensie.
