Istoria FASCINANTĂ a Mănăstirii de la Snagov

Construită cu mai bine de 600 de ani în urmă, pe malul lacului Snagov, în ale cărui ape îşi scaldă “talpa” zidului bătrân de cărămidă, Mănăstirea Vlad Ţepeş a Snagovului este considerată unul dintre cele mai importante centre duhovniceşti şi culturale din perioada feudală. Istoria ei fascinantă vorbeşte despre o temută închisoare pentru boierii trădători, despre un schit de călugăriţe dar şi despre locul în care cărturarul Antim Ivireanul a tipărit primele cărţi în limba română cu caractere latine.

Atestată pentru prima oară documentar în anul 1408, într-un hrisov al domnitorului Mircea Cel Bătrân, căruia, de altfel, îi şi este atribuită de anumiţi istorici ctitoria, mănăstirea de pe insula Snagovului adăposteşte, astăzi, mormântul lui Vlad Ţepeş. Chiar dacă sunt suficiente voci care contestă acest fapt, istoricii preferând varianta potrivit căreia osemintele voievodului, asasinat în anul 1476, în pădurea din preajma Băltenilor, s-ar afla îngropate la Schitul Bălteni, de la Periş (judeţ Ilfov), mănăstirea constituie pentru mulţi loc de pelerinaj la mormântul lui Ţepeş. De altfel, voievodul a fost unul dintre restauratorii lăcaşului. Acelaşi pe care în 1456, hotărăşte să-l transforme în temniţă destinată boierilor trădători, străjuită de un turn înalt de observare și pază, folosit totodată şi pe post de clopotniţă, de ziduri puternice, de un podeţ care permitea accesul pe insulă, ba chiar şi de un pasaj subteran, aflat sub ape. În acele vremuri, mănăstirea arăta mai degrabă a redută greu de cucerit de către invadatori. Din vechile clădiri, parte a unui ansamblu monahal, care împânzeau locul din vecinătatea mănăstirii – astăzi se mai pot vedea, mărturii ale unui trecut tulbure, doar biserica cea mare, cu hramul Intrării Maicii Domnului în biserică, refăcută de domnitorul Neagoe Basarab între anii 1517-1521, clopotnița, o fântână și câteva chilii, aflate în paragină.