Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs la Vatra Moldoviței

Tânărul nu avea permis și folosea o lanternă pentru că mopedul pe care îl conducea nu avea sistemul de iluminare funcțional. Mopedul a tamponat frontal o căruță care venea din sens opus 

 

 

 

 

 

Un mopedist fără permis a murit în urma unui accident produs vineri seară, în jurul orei 19.40, la Vatra Moldoviței. Mopedul era neînmatriculat, iar sistemul de iluminare nu funcționa.

Dumitru B., de 22 de ani, din Vatra Moldoviței, în timp ce conducea mopedul neînmatriculat sau înregistrat pe DJ 176, pe raza comunei, având defecțiuni la sistemul de iluminare (lipsă totală lumini), utilizând în loc de far o lanternă, a efectuat manevra de schimbare a direcției de mers prin viraj la dreapta pe DC Valcanu. După aproximativ 25 m de intersecție a tamponat frontal o căruță înregistrată cu nr.113 Vatra Moldoviței, condusă din sens opus de Gheorghe C., de 70 ani, din Vatra Moldoviței.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD din cadrul ISU Câmpulung Moldovenesc, care a constatat decesul conducătorului mopedului.Conducătorul atelajului hipo a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, cel în cauză fiind condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

Persoana decedată a fost preluată de către reprezentanții SML Suceava, fiind depusă la morga Spitalului Câmpululung Moldovenesc pentru efectuarea necropsiei.

În urma verificărilor  efectuate în baza de date s-a constatat că Dumitru B. nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „ucidere din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”. (O.S.)

Sursa:obiectivdesuceava