ACCIDENT. Un tânăr a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac! Trei persoane rănite grav
O persoană a murit și alte trei au fost rănite grav, luni dimineața, după ce șoferul unei mașini a pierdut controlul volanului și a lovit un copac de pe marginea drumului, în comuna Nicolae Bălcescu, județul Bacău.
Potrivit ISU Bacău, în urma accidentului din comuna Nicolae Bălcescu, o persoană a murit și trei au fost rănite, fiind transportate la spital.
„Din cele patru victim, o persoană este decedată, iar trei victime sunt conștiente, prezentau fracturi de membre, fractură de bazin și traumatism cranio-cerebral. Cele trei victime au fost preluate în vederea transportului la UPU Bacău”, au spus reprezentanții ISU Bacău.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul, prima ipoteză fiind că șoferul a pierdut controlul volanului și a lovit un copac de pe marginea drumului.
sursa: reportentv.ro
