Cursă încheiată într-un chioşc de la Piața Eminescu
Un tânăr şi-a făcut praf bolidul BMW în noaptea de sâmbătă spre duminică, după o cursă cu alţi şoferi avută pe bulevardul Independenţei.
Duminică dimineaţă, în jurul orei 4, un tânăr în vârstă de 27 de ani, aflat la volanul unui autoturism BMW a făcut o „liniuţă“ cu alţi doi şoferi, din Târgu Cucu până la Fundaţie. În maşina şoferului cu BMW se mai afla un tânăr de 24 de ani.
După o cursă nebună, şoferul BMW-ului nu a mai putut stăpâni maşina şi în dreptul staţiei de autobuz de la Piaţa Eminescu acesta a pierdul controlul volanului şi s-a izbit puternic de un stâlp aflat pe trotuar, apoi a lovit un chioşc.
Cei doi pasageri din bolid au scăpat teferi însă autoturismul s-a făcut praf. Poliţiştii au fost la faţa locului şi l-au testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că în jurul orei 4 dimineaţă, şoferul unui autoturism care circula dinspre Târgu Cucu către Piaţa Eminescu, din cauza vitezei, a pierdut controlul volanului şi a lovit un stâlp şi un chioşc aflat pe marginea străzii. În urma evenimentului rutier nu au existat victime omeneşti ci doar pagube materiale“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
Sursa:ziaruldeiasi
