Campanie de educatie rutiera pentru cei mici!
In parcările magazinelor Lidl din ţară, copiii care se alătură iniţiativei vor învăţa direct de la reprezentanţii Poliţiei Române cum trebuie să se comporte un pieton în trafic. Lecţia de educaţie rutieră debutează printr-o secţiune teoretică, în care cei mici vor afla toate informaţiile legate de semnele de circulaţie, dar şi care sunt cele mai importante reguli de respectat atunci când doresc să traverseze.
Apoi, ei vor fi invitaţi să aplice cele învăţate în cadrul unui orăşel miniatural. Desigur, nu vor lipsi nici premiile, oferite de Lidl tuturor micilor participanţi.
“Ne dorim ca fiecare ediţie a campaniei «Verde la educaţie pentru circulaţie» să crească nivelul de conştientizare a importanţei pe care o are cunoaşterea regulilor de circulaţie de către copii. Continuăm şi în 2015 demersul nostru de responsabilizare atât a celor mici, cât şi a părinţilor, întrucât considerăm că este crucial ca aceştia să afle riscurile la care se expun atunci când copiii nu cunosc regulile de circulaţie. Scăderea numărului de accidente rutiere în 2015, în care sunt implicaţi cu vină copiii ne încurajează şi ne convinge că această campanie va avea un impact pozitiv major pe termen lung. Aşteptăm în parcările magazinelor Lidl din ţară cât mai mulţi participanţi,” a declarat Georgiana Tugearu, PR & CSR Manager Lidl România.
“Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi reprezintă priorităţi ale Poliţiei Române. Ne-am implicat activ în această campanie şi susţinem toate iniţiativele ce contribuie la prevenirea accidentelor rutiere. La fel ca şi în anii trecuţi, în cadrul orelor de circulaţie îi vom învăţa pe cei mici că atenţia sporită şi cunoaşterea îndeaproape a regulilor de circulaţie salvează vieţi”, declară comisar şef de poliţie, Florentin Brăcea, director al Direcţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Române.
In parcările tuturor magazinelor Lidl din ţară, părinţii şi copiii cu vârste între 4 şi 10 ani sunt aşteptaţi, sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 10.00, la un curs interesant şi util de educaţie rutieră, în cadrul căruia vor afla cum trebuie să circule şi să traverseze corect pentru a fi în siguranţă.
