24 de militari intervin la descarcerarea și la scoaterea răniţilor din fiarele maşinilor implicate într-un GRAV accident ce a avut loc la Răducăneni, Iași
Autorităţile ieşene intervin marţi, 19 martie, la un accident rutier extrem de grav ce a avut loc în localitatea Răducăneni.

Două persoane a fost transportate la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon”. Cea de-a treia care a fost implicată în accident, şi care a decedat, ar fi suferit răni cumplite la cap: distrugere cerebrală, au transmis medicii ieşeni. Cele două TIR-uri implicate din accident sunt din Suceava iar camioneta din Tulcea.
Două TIR-uri şi un camion au fost implicate în evenimentul tragic, soldat cu moartea unei persoane şi rănirea altor două.
La faţa locului au ajuns forţe impresionante ale autorităţilor, printre care şi un echipaj de descarcerare grea care a ajutat la scoaterea răniţilor din fiarele maşinilor.
De asemenea, pe lângă mai multe echipaje medicale şi ale pompierilor, 24 de cadre militare au fost trimise la faţa locului pentru a interveni şi a elibera partea carrosabilă.
Unul dintre TIR-urile care au fost implicate în accident era încărcat cu materiale de construcţii care s-au împrăştiat pe şosea.
Până la ora redactării acestei ştiri reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi nu au precizat care ar fi cauzele producerii accidentului.
Sursa:adevarul
