Când vor ajunge trenurile să meargă mai repede decât în 1930?

Căile Ferate Române (CFR), odată considerate una dintre cele mai mari realizări ale statului, factorul cu cel mai mare impact asupra modernizării României după Marea Unire din 1918, se clasează acum, un secol mai târziu, în topul celor mai slabe sisteme feroviare din Europa.

Prima linie de cale ferată de pe teritoriul actual al României a fost inaugurată la 20 august 1854 şi parcurgea traseul dintre Oraviţa şi Baziaş, un port de pe Dunăre. Linia avea o lungime de 62,5 km, şi a fost utilizată, iniţial, exclusiv pentru transportul cărbunelui, fiind, la vremea respectivă, sub autonomia Imperiului Austriac. După câteva îmbunătăţiri realizate în perioada următoare, linia a fost deschisă traficului de pasageri, începând cu 1 noiembrie 1856.

În anul 1866, guvernul român a semnat un contract cu compania engleză John Trevor Barclay & John Staniforth, în scopul construirii unei căi ferate din Bucureşti (pornind de la Gara Filaret, cea mai veche gară a capitalei) către portul dunărean Giurgiu. Această legătură feroviară servea, în principal, transporturilor de marfă şi produse finite, facilitând transportul cu produse agricole din interiorul ţării către Dunăre şi Marea Neagră.

Începutul secolului XX a marcat, ca urmare a Marii Uniri din 1918, plasarea sub administraţia CFR a tuturor liniilor de cale ferată din regiunile istorice ale Transilvaniei, Banatului, Basarabiei şi Bucovinei, aflate anterior în proprietatea Austro-Ungariei sau a Imperiului Rus. Acest eveniment a fost semnificativ pentru căile ferate române, deoarece a însemnat că fabrica de material rulant şi oţel de dimensiuni mari din Arad, aflată anterior pe teritoriul austro-ungar, intra în proprietatea României şi, prin urmare, avea să fie utilizată pentru a produce o gamă largă de material rulant şi locomotive pentru CFR.

Ulterior, după ce România a devenit republică comunistă, în anul 1947, a existat un volum semnificativ de investiţii în infrastructura feroviară, adesea în detrimentul altor forme de infrastructură. În perioada respectivă, căile ferate au fost văzute ca simbol al industrializării rapide a României sub conducerea comuniştilor – iniţial, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi, ulterior, Nicolae Ceauşescu. Dincolo de intensificarea traficului feroviar şi de construcţia de diverse linii noi, în special în zonele rurale, cea mai mare parte a electrificării, precum şi dublarea liniilor, au avut loc în perioada comunistă. De asemenea, căile ferate din sudul Dobrogei au fost cedate Bulgariei în 1940, iar cele din nordul Bucovinei şi Basarabiei au fost predate Uniunii Sovietice, în 1947.

Continuarea articolului aici.