OFICIAL Numele celor două victime ale accidentului aviatic din zona Buzăului au fost făcute publice

Surse judiciare au declarat că pilotul avionului prăbuşit era Mihai Covaciu, iar pasager era Liviu Bucăţică.

Cei doi au decolat de pe aerodromul din Ghimbav, judeţul Braşov şi mergeau spre Costineşti, judeţul Constanţa.

Trupurile au fost ridicate şi transportate la Serviciul de Medicină Legală.

Anchetatorii au finalizat cercetările după miezul nopţii, urmând ca acestea să fie reluate joi, iar peste noapte epava a fost păzită.

„Din cauza întunericului cercetările au fost întrerupte peste noapte. Epava a fost păzită. Cercetările se vor relua astăzi (joi n.r) şi cel mai probabil va fi ridicată şi epava. Avionul s-a rupt în multe bucăţi”, au declarat surse judiciare.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Avionul de mici dimensiuni a decolat de la Ghimbav şi s-a prăbuşit în zona Nehoiu din Buzău.

sursa: mediafax.ro