Au început înscrierile la grădiniță

La aceste criterii se poate apela atunci când sunt mai mulţi înscrişi decât locuri.

Imagini pentru Au început înscrierile la grădiniță

Ieri a fost prima zi de înscriere la grădiniţele de stat din întreaga ţară, părinţii ai căror copii au vâsta cuprinsă între 3 şi 6 ani având posibilitatea să depună actele necesare înscrierii până pe data de 14 iunie, când se va încheia prima etapă.

Părinţii vor mai putea însă depune cereri de înscriere şi în perioada 24 iunie – 26 iulie, când vor fi publicate locurile rămase disponibile în sistemul de învăţământ de masă.

Potrivit regulamentului oficial al Ministerului Educaţiei, ocuparea locurilor libere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare, grupa mijlocie şi grupa mică, iar orarul înscrierilor va fi stabilit de conducerea fiecărei grădinţe, aceste unităţi având obligaţia de a afişa programul într-un loc vizibil.

De asemenea, Ministerul Educaţiei a anunţat şi faptul că unităţile de învăţământ pot aplica criterii de departajare în cazul în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri. De asemenea, au întâietate copiii orfani, care au deja un frate sau o soră înscrisă la acea unitate, sau dacă copilul are un grad de handicap.

Pentru înscriere, părinţii au nevoie de o cerere de înscriere, adeverinţă de salariat pentru grădiniţele cu program prelungit sau săptămânal, copie a certificatului de naştere al copilului şi după cartea de indentitate a părintelui, fişa medicală a copilului cu analizele cerute de către regulamentul în vigoare publicat de Ministerul Educaţiei şi, dacă este cazul, hotărâri judecătoreşti sau documente care dovedesc un grad de handicap sau faptul că acel copil este orfan.

De asemenea, grădiniţele pot aplica criterii de departajare specifice, elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de Inspectoratul Şcolar, cu menţiunea că acestea nu pot fi discriminatorii şi nu pot include liste de preînscrieri.

Fiecare grădiniţă are obligaţia de a afişa capacitatea de şcolarizare, numărul de locuri aprobat, criteriile generale şi, dacă e cazul, criteriile specifice pentru înscrierea copiilor, dar şinumărul de copii reînscrişi sau înscrişi zilnic.

Sursa:google