Moartea cumplită a unui tânăr de 20 de ani după un accident rutier grav. Venea de la un grătar cu prietenii
Un botoşănean de 20 de ani a murit, în acest weekend, în urma unui accident rutier deosebit de grav. Acesta s-a izbit cu maşina, frontal, de un autoturism care circula din sens opus. În urma impactului tânărul, aflat la volan, a murit aproape pe loc.

După informaţiile iniţiale tânărul s-ar fi aflat la un grătar cu prietenii, lângă o pădurice de la marginea municipiului Botoşani, pe drumul ce leagă oraşul de Suceava. La un moment dat, botoşăneanul de 20 de ani a vrut să plece în oraş. A luat maşina şi a urcat dealul către giratoriul de la intrarea în oraş.
În apropierea giratoriului a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de o autoutilitară. În urma impactului tânărul de 20 de ani a fost prins între fiarele contorsionate. A fost scos fără semne vitale de echipajul unei ambulanţe sosite la faţa locului. Medicii au încercat în zadar să-l resusciteze, băiatul murind lângă maşina distrusă. Sunt continuate cercetările pentru a se vedea cu exactitate cum s-a produs accidentul. Tânărul mort era angajat al unui service auto din Botoşani.
Sursa:adevarul
