Membri ai unei familii au scăpat cu viaţă după ce mașina s-a răsturnat într-o prăpastie din Apuseni

O familie din Alba a scăpat ca prin minune cu răni uşoare după ce maşina în care se aflau s-a prăbuşit într-o prăpastie din Apuseni.

Membrii familiei au avut norocul ca imediat după producerea accidentului, un echipaj de jandarmi să treacă pe drumul naţional. Şoferul cerea sprijinul pe marginea drumului.  

Jandarmii au oprit imediat, iar bărbatul le-a povestit că a derapat cu maşina într-o curbă periculoasă şi s-a răsturnat într-o prăpastie. Acesta era de loc din Poiana Vadului şi se deplasa împreună cu soţia şi fetiţa acestora, pe direcţia Zlatna-Abrud.

  Jandarmii au coborât imediat la locul unde se afla familia bărbatului, o zonă foarte greu accesibilă, iar soţia acestuia sângera la braţ şi acuza dureri de cap şi de spate.    

Maşina era răsturnată iar victimele nu au mai putut găsi telefoanele mobile pentru a solicita sprijin. Jandarmii au apelat serviciul unic de urgenţă 112, iar familia a fost preluată şi transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Sursa:adevarul